Fosti oameni ai puterii PDL, care apãrã acum drepturile minerilor, au fost de fapt groparii lor. Pentru a fi alesi din nou, acestia se comportã ca oamenii amnezici.
În februarie 2012, pe un ger de crãpau pietrele minerii protestau în Valea Jiului. S-au strâns în curtea CNH cei de la Paroseni, Lonea, Uricani, Lupeni si Vulcan pentru cã desi semnaserã protocoale peste protocoale cu ministrul PDL al Economiei, Ion Ariton, privind problemele din minerit, inclusiv salarii, nici unul nu a fost respectat.
”Oamenii ãstia ce sã mai creadã, suntem mintiti, în continuare pacãliti. S-au semnat protocoale si anul trecut si sunt nerespectate, sunt hârtii fãrã valoare,” a declarat Tiberiu Cozma – lider sindical la Exploatarea Minierã Lonea, la momentul protestelor. Sindicalistii sustin cã ministrul Ion Ariton le-a dat asigurãri, în urmã cu douã sãptãmâni, atunci când a fost semnat un protocol, cã aceste probleme vor fi rezolvate pânã la 1 februarie, însã acesta nu s-a tinut de promisiunea “semnatã”. Protocolul face referire si la actualizarea grilei de salarizare prin indexarea sporului de pericol, dar si la angajarea fortei de muncã tinere la CNH – titrau toate televiziunile si presa centralã. http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/protest-al-minerilor-de-la-minele-paroseni-si-lonea-o-parte-dintre-ei-refuza-sa-iasa-din-subteran.html
· ”Protestul spontan al minerilor s-a încheiat pentru cã am reusit semnãm un act aditional prin care minerii vor primi un spor de pericol pentru munca în subteran în cuantum de 700 de lei”, declara, pe 1 februarie, presedintele Sindicatului Muntele, Petre Nica. http://epochtimes-romania.com/news/un-plus-de-100-de-lei-refuzat-la-sporul-de-pericol-cauza-protestelor-din-valea-jiului-145168
· Ministrul Ariton a fost schimbat de la Ministerul Economiei, fãrã sã rezolve nimic din ce a promis – pe semnãturã si cu sindicalisti si directori purtati pe drumuri la tot felul de negocieri – si a venit un altul, Lucian Bode. În 13 februarie, presedintele Consiliului de Administratie al CNH, reprezentant al Ministerului spunea cã noul ministru al Economiei nu are habar care este situatia la Compania Nationalã a Huilei. El stia doar ce a trasat FMI cu privire ca companiile de stat. Proaspãtul ministru Lucian Bode nu a fost informat cã Guvernul precedent nu si-a finantat propriul program de restructurare a mineritului din huilã si cã i-a lãsat ca mostenire pleasca nenumãratelor protocoale/angajamente fatã de CNH, neonorate, evident, si protestele disponibilizatilor si ale minerilor.
Ioan Popescu, liderul Confederatiei Meridian, Cetãtean de Onoare al Petrosaniului, a declarat cã „atunci când le spui, parcã vorbesti limbi strãine”, dupã a nu stim câta întâlnire cu fostul ministru Ion Ariton, sunt mai actuale ca oricând. Acesta a precizat cã de fiecare datã trebuiau s-o ia de la capãt cu prezentarea situatiei reale a CNH si propunerile de solutii pentru cã nimeni nu asculta, nu-si nota. Este ca si cum te-ai izbi cu capul în perete fãrã sã te audã si fãrã sã te vadã cei cu care stai de vorbã – consemna Cronica Vãii Jiului, în data 13 februarie 2012, https://cronicavj.ro/wp/?p=1238 .
C ine sunt instigatorii?
Conform Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri aceste sume promise de ministrii PDL nu au fost niciodatã prevãzute în buget banii. Au recurs la tertipuri gen bonuri pentru cei din subteran, dar în rest nimic.
Ca urmare, singura cale de atac era actionarea în judecatã a CNH care este compania statului, în subordinea Ministerului Economiei. La prima instantã sindicatele au câstigat, dar dacã CNH nu fãcea ”de formã” un recurs, risca sã fie executatã de Curtea de Conturi conform legilor din România. Recursul are aceeasi motivare ca în procesul pierdut la prima instantã de judecatã, deci nu pune probleme.
În plus, actualul ministru de Finante si cel al Economiei au cãutat si au identificat suma necesarã minerilor pentru acordarea a 10%, conform CCM si a protocoalelor semnate cu ministrii guvernãrii PDL-iste si neonorate niciodatã. În acest sens, ieri s-au aflat la Bucuresti, la ministerul Economiei sindicalisti din Vale, dar si aici a fost greu.
Desi erau asteptati pentru a se rezolva problemele ortacilor, unii dintre lideri au refuzat întâlnirea încercând sã instige minerii pentru cã o revoltã ar fi dat bine în campania electoralã pentru partidele si oamenii detronati de la putere.
Ileana Firtulescu
Biroul de presã USL