Traficul în Lupeni, pe artera principală, mai ales, va fi descongestionat.
Primarul Lucian Resmeriţă spune că scoate acum maşinile parcate pe marginea carosabilului şi le va muta în zona blocurilor, unde se pregătesc pentru amenajare peste 500 de locuri de noi locuri de parcare. Bărbăteni, Viitorului, Spiru Haret, Parângului, ori zona centrală din Lupeni, intră, în curând, în procesul de amenajare al locurilor pe care vor putea fi parcate maşinile. Este unul dintre cele mai ample proiecte de acest gen din Valea jiului, dat fiind numărul mare de spaţii destinate parcării de automobile. „Reuşim să scoatem la licitaţie peste 500 de parcări în municipiul Lupeni. Vom face parcări noi, pentru 500 de maşini. Ele sunt în 15 locaţii din Lupeni, amenajate cu borduri, trotuare şi tot ce înseamnă accesul spre ele, ca oamenii să beneficieze de un confort”, a spus Lucian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni.
În plus, în Lupeni a început şi asfaltarea mai multor străzi, una dintre ele fiind 9 Mai. Acolo, în apropierea azilului de bătrâni, lucrările au fost oprite o vreme, din cauza ploilor. Tot aici intră şi cartierul din spatele pieţei, ori alte străzi ce niciodată nu au avut asfalt. „Am găsit resursele necesare pentru a mai asfalta şi câteva străzi în municipiul Lupeni. Acesta lucru se va întâmpla în cel mult o lună de zile, Vom asfalta Strada 6 august, Strada Frumoasă şi Strada Caraiman. Vom pune covor asfaltic, pentru că, aceste străzi nu arată foarte bine”, mai spune primarul.
Primarul mai promite asfalt şi pe alte străzi în zona străzilor Cernei şi Mărăşti, dar acolo se aşteaptă finalizarea lucrărilor la canalizare. Lupeniul este unul dintre oraşele din Valea Jiului care, în această vară, a fost transformat în şantier, dar pentru a se reface terasamentul mai multor artere.
Diana Mitrache