După ce Stadionul vechi a ars în 1975, s-a mai jucat fotbal pe el până în 1982. Între timp, s-au demarat lucrările pentru ridicarea unui nou stadion, locul fiind identificat în lunca Jiului de Est, în apropierea dealului de la Dâlja. Ultimul meci pe vechiul stadion a fost pe data de 9 iunie 1982 (12.000 de spectatori!), Jiul – Universitatea Craiova 1-0, gol Ioan Varga (min. 50), dintr-un şut-centrare din apropierea liniei de corner! Operaţiunea de ”ţăruşare” a noului stadion a început în anul 1978, printre primii muncitori care au ”bătut” primul ţăruş fiind şeful echipei de dulgheri, Gheorghe Doca, de la I.C.M.M. (Intreprinderea de Construcţii şi Montaj Minier) Petroşani. Noul obiectiv sportiv se va întinde pe 9 hectare, schema de start prevăzând trei terenuri gazonate de fotbal, unul de zgură, 6 terenuri de tenis de câmp, tribune de 20.000 locuri (pe 2.100 gradene), dintre care 8.000 acoperite (cu 18 stâlpi de susţinere ai copertinei), vestiare pentru toate sporturile, saună, bazin, sală de forţă, cabină de transmisii, restaurant, spaţii de cazare peste 70 sportivi, tot acest complex urmând a fi ridicat pe locul unor câteva case momârlăneşti şi a unor fâneţe.
De conducerea lucrărilor, din partea ”organului de partid” se ocupa ”tovarăşul” Ion Mischie, el fiind secretarul Consiliului Popular al municipiului Petroşani. Lucrări prin muncă patriotică Iată ce declara la vreme de primăvară, în 1982, Ion Mischie, cel care superviza bunul mers al lucrărilor la complexul sportiv:
”Multe dintre lucrări au fost executate prin muncă patriotică (n.n. fără a fi plătită în niciun fel…),  valoarea lui ridicându-se la 10.000.000 lei. Au venit să lucreze oameni ai muncii şi elevi de la Uricani până la Petrila. S-au evidenţiat colectivele de oameni ai muncii de la intreprinderile miniere Petrila, Lonea, Aninoasa, Dâlja, Bărbăteni, Preparaţia Coroeşti, secţia de mobilă Livezeni, I.G.C.L., I.U.M.P., I.R.I.U.M.P., T.C.H., Liceul Industrial Petroşani. Cei mai harnici au fost cei de la ICMM Petroşani, în frunte cu maistrul Petcu Iorga (n.n. care avea să  devină şi primul administrator al complexului) şi muncitorii Alexandru Ioncelescu (fierar-betonist), Francisc Nistor, Ion Sighiartău, Sofronie Safta, Vasile Luca, Vasile Udrea, Vasile Rache, Geza Kocze (zidari), Dumitru Balea (sudor), Oscar Lengyel, Ion şi Maria Moldovan (vopsitori şi zugravi), Gheorghe Abraham (betonist), Dumitru Bârlad (lăcătuş-montator), Ilie Ion (macaragiu), Tudor Cămărăşescu (buldozerist), Petre Oprea (excavatorist), Iosif Itam, Constantin Floroiu, Ştefan Pricop, Gheorghe Dăiescu (şoferi). Nu trebuie omis nici inginerul Aurel Popa de la Institutul de Proiectări Hunedoara (I.P.H.), cel care a coordonat echipa de proiectanţi, arhitecţi,  constructori şi instalatori care au realizat un adevărat templu al sportului, cum puţine erau la vremea aceea în România. Mii de oameni au muncit într-un interval de patru ani (1978-1982)  pentru a putea pune în  circuit o asemenea bijuterie arhitectonică, durabilă, să folosească în timp generaţiilor ce urmau să contribuie în plan naţional la prestigiul Văii Jiului. După patru ani de muncă, toată lumea aştepta momentul inaugural. El fusese fixat pe data de 1 august 1982.
INAUGURAREA
La sfârşitul lunii iulie 1982, se putea da undă verde pentru inaugurarea stadionului. Toată lumea intrase în febra pregătirilor pentru data stabilită, 1 august 1982, ceea ce  coincidea cu Ziua Minerului. Întreaga Valea Jiului aştepta momentul mult dorit, inaugurarea noului stadion din Petroşani. Era evident că la momentul inaugurării, capacitatea noului stadion nu putea găzdui cererea de spectatori, care depăşea cu mult posibilităţile de  găzduire pe gradenele sale. Au venit peste 30.000 de oameni din toate colţurile Văii Jiului, dar şi din zonele învecinate. Practic, nimeni nu ar fi putut evalua o cifră exactă a celor care au fost atunci prezenţi pe stadion. Cei mai mulţi au sosit  imediat după orele 14.00, când s-au deschis porţile, organizaţi pe intreprinderi, dotaţi cu seminţe şi sandvişuri.
GENU TUTU