Nicoleta Bolcă a câştigat, în primă instanţă, procesul intentat de conducerea teatrului de la Petroşani. Instanţa hunedoreană a decis să respingă acţiunea formulată de managerul Cosmin Rădescu, cel care i-a imputat mai multe cheltuieli nerecuperate.
Teatrul de la Petroşani continuă seria proceselor aflate pe rolul instanţelor, iar la acest moment, un nou proces a fost câştigat de fostul manager, de această dată. Nicoleta Bolcă a primit verdictul miercuri, când Tribunalul Hunedoara a respins acţiunea intentată de conducerea Teatrului Dramatic I.D Sîrbu de la Petroşani.
În fapt, managerul Cosmin Rădescu a dat-o în judecată pe actriţa care a ocupat postul de manager înaintea lui, pentru că i-a imputat câteva spectacole neîncasate, la două primării. Este vorba despre Primăria din Aninoasa, oraş intrat ulterior susţinerii spectacolelor, în insolvenţă, dar şi de Lupeni. Nu mai puţin de 4.500 de lei avea de recuperat managerul Nicoleta Bolcă, însă, a demonstrat că, în ciuda repetatelor adrese făcute către instituţiile publice, fostul manager nu a reuşit să recupereze sumele. Instanţa hunedoreană a decis ca nefondată cererea teatrului şi a respins acţiunea. Cei de la Teatrul Dramatic I.D Sîrbu din Petroşani mai pot face recurs. Şi actorul Nicolae Vicol a câştigat procesul prin care şi-a cerut salariile neîncasate, iar pe rolul instanţelor de judecată mai sunt câteva procese pe care managerul le are cu conducere Consiliului Judeţean Hunedoara.
Diana Mitrache