În cursul zilei de ieri (14 iulie) Comitetul de Urgenţă al AJF Hunedoara, luând act de Hotărârea Comitetului de Urgenţă al FRF a luat decizia, în conformitate cu Articolul 43 din statutul AJF Hunedoara de a ”îngheţa” campionatele ligilor  a IV-a şi a V-a, desemnând campioana la momentul întreruperii campionatului 16 martie 2020.
Astfel, câştigătoarea ligii a IV-a Hunedoara a fost desemnată Jiul Petroşani iar a ligii a V-a Hunedoara, Măgura Pui. Aşa după cum se ştie vor urma jocurile de baraj din 5 şi 9 august pe un teren neutru, cu campioanele judeţelor Timiş şi Mehedinţi, locul desfăşurării urmând a fi anunţat ulterior.
”Eram sigur că nu se vor mai juca restul celor trei etape, cu atât mai mult play-off-ul. Mă bucur că vom reprezenta judeţul Hunedoara la baraj şi de faptul că s-a muncit exemplar, jucători şi antrenori, Cosmin Kanduth având o mare contri buţie în pregătirea echipei. Am reuşit această performanţă şi datorită sprijinului Primăriei şi Consiliului Local, cărora le mulţumim”, a spus antrenorul Damian Militaru.
”Ne dorim în liga a III-a”
Primarul Muncipiului Petroşani a declarat: ”încununăm o muncă la capătul a 6 ani de când Jiul a fost preluat de Administraţia Locală. Este o performanţă, ne dorim să  promovăm în liga a III-a şi vom sprijini acest demers”, a precizat Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul Petroşaniului.
Judeţul Mehedinţi…
… încă nu şi-a definitivat situaţia are 12 echipe în campionat şi după tur (11 etape) pe primul loc se află Recolta Dunărea, cu un avans de trei puncte faţă de locurile 2 şi 3, respectiv CS Strehaia şi Inter Salcia. Golgeterul competiţiei este Mădălin Lăcustă (12 goluri) de la CS Strehaia.
Judeţul Timiş…
… cu 18 echipe, a disputat până acum 18 etape având în frunte pe Avântul Perian (40p) urmată de Timişul Şag (38p) şi CSUUV Timişoara (36p).
Jiul Petroşani…
…a mai fost campioană a ligii a IV-a Hunedoara în sezonul 2010-2011 (antrenori Toni Sedecaru et. 1-15, apoi în retur, Daniel Huza), din generaţia de atunci fiind şi în prezent R. Sandu, Firan, Drăgoescu şi M. Filip. Atunci la meciul de baraj disputat la Arad, Jiul a fost învinsă cu 1-0 de Flacăra Făget (jud. Timiş).