Tone de deşeuri, din plastic, PET-uri şi multe resturi forestiere au plecat, odată cu viitura din Valea Jiului, prin Defileul Jiului, la Gorj,
Toate acestea s-au oprit în zona barajului de la Târgu Jiu, iar echipele de intervenţie au fost nevoite să aducă şi voluntari ca să ecologizeze zona. Asta se întâmplă, însă, la fiecare viitură mai puternică, iar cea de acum două săptămâni a fost catalogată drept una istorică, dată fiind cantitatea uriaşă de apă ce a distrus în calea sa o bună parte a infrastructurii din vestul Văii Jiului. „Între două acţiuni de salvare, ne găsim timp să participăm şi la acţiunile comunităţii din care facem parte. Salvatorii montani din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Judeţean Gorj, alături de reprezentanţi ai instituţiilor publice din Gorj şi voluntari, participă la o acţiune de ecologizare a barajelor de pe Jiu. Sunt tone de deşeuri aduse din Valea Jiului de viitura de acum două săptămâni”,  au spus echipele Salvamont din Gorj.
Salvamontiştii din Gorj au precizat că acest lucru se întâmplă de zeci de ani şi, la fiecare ploaie mai mare, viitura le aduce lor toate deşeurile aruncate de oamenii din Valea Jiului, în ape. Asta, pentru că cele mai multe ape care se varsă în Jiu, izvorăsc din munţii de la noi şi singurii responsabili pentru poluarea apelor sunt oamenii din Valea Jiului.
Diana Mitrache
Sursa foto Salvamont Gorj