Un copil de 8 ani, ager şi cu spirit de anteprenor, dar care provine dintr-o familie mai puţin înstărită, a primit o bicicletă de la fiul primarului Tiberiu Icob Ridzi. Vasilică s-a ales cu acest cadou de la Andrei, după ce, la una dintre vizitele în parcul de la piaţă, copilul i-a arătat primarului câteva probleme. „Hinta era ruptă şi trebuia schimbată şi băncile erau rele. I-am zi primarului şi a zis că mi vine ici. Îmi place bicicleta. Eu sunt la Şcoala nr 2, în clasa a II-a şi acum mă bucur că am o bicicletă aşa faină”, a spus, atunci când a primit cadoul, Vasilică, băieţelul curajos, care l-a abordat cu încredere pe primar, araătându-i problemele din locul său de joacă.
Copilul a avut curaj şi i s-a adresat, acum o săptămână, primarului, căruia i-a arătat ce nu e bine în locul în care îşi petrece cu bunica după-amiezele. Nu s-a sfiit atunci, iar primarul, care a observat că avea o bicicletă veche, s-a gândit să îi facă acum o surpriză. „Vasilică stă aproape toată ziua în parc cu bunica şi mi-a arătat ce trebuie să fac în parc cu băncile, cu legănele şi eu m-am ţinut de cuvântul pe care i l-am dat. Şi atunci am văzut că avea o bicicletă foarte veche şi i-am promis că o să vorbesc cu Andrei, băieţelul nostru, să fie de acord să îi dea lui Vasilică bicicleta lui. Andrei a crescut şi astăzi am venit şi cu Maria, ca să îi dăm bicicleta”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primrul municipiului Petroşani. Imediat ce a primit bicicleta, încântat la culme de noul cadou, Vasilică a şi pornit să facă ture prin parc. Cel mi mult l-au încântat frânele şi s-a interesat exact pe care trebuie să o acţioneze atunci când vrea să încetinească.
L-am lăsat în parc cu noul său cadou, foarte fericit şi entuziasmat deopotrivă.
Diana Mitrache