După ce săptămâna trecută pe reţelele de socializare au apărut imagini cu o femeie care a dezrădăcinat o tufă de bujori de munte în zona Argeş, acum administratorii Parcului Naţional Retezat subliniază faptul că plantele din zona protejată nu trebuie rupte.
”În această perioadă ne bucurăm de frumuseţea Retezatului înflorit. Nu rupeţi plante în Parcul Naţional Retezat! Retezatul este renumit prin diversitatea sa floristică, adăpostind 1190 specii de plante superioare autohtone. În Parcul Naţional Retezat întâlnim opt din cele 15 specii de plante declarate Monumente ale Naturii în România. Existenţa aici a mai bine de o treime din flora vasculară a României este unul dintre motivele principale pentru care Retezatul a fost declarat Parc Naţional”, arată administratorii Parcului Naţional Retezat Luna iulie este luna florilor în Retezat.
O explozie de culori îi întâmpină pe turiştii care aleg Parcul Naţional Retezat ca destinaţie turistică. Constituită încă din 1935, Rezervaţia Parcul Naţional Retezat protejează o diversitate florală de excepţie pentru o zonă montană înaltă, cu versanţi abrupţi, ridicaţi dintre grohotişuri albe şi păduri seculare. Pe o suprafaţă de 850 km˛, mărginită de Râul Mare (la vest), Valea Streiului (la nord) şi Valea Jiului (în sud şi est), Munţii Retezat se desfăşoară în culmi semeţe, în poalele cărora sclipesc apele celor 85 de lacuri glaciare. Aici, multe din cele 1190 de specii de plante superioare (o treime din speciile înregistrate în întreaga ţară) sunt endemice, iar 130 de specii se regăsesc în „lista roşie”, fiind apreciate ca vulnerabile sau pe cale de dispariţie.
Cosmin BACIU
Captură video Claudia Danau, ranger APN