În data de 27 aprilie 1922, la Mina Aurelia din Lupeni s-a produs cel mai cumplit accident colectiv de muncã din Valea Jiului. Din cauza unei explozii de metan, 82 de mineri au decedat, în urma lor rãmânând 62 de vãduve si 124 de copii orfani.
„Explozia s-a produs în stratul 13, blocul V, unde exploatarea se fãcea cu fronturi scurte. În stratul 13, blocul V se înainta cu o galerie directionalã la orizontul 600 m. S-a puscat într-o zonã cu metan si praf de cãrbune. Explozia a avut o fortã dinamicã foarte mare, îndoind sinele de linie feratã si rupând ghidajele de la Putul Aurelia”, se preciza în ziarele epocii. Minerii decedati în subteran au fost înmormântati în ziua de 30 aprilie în Cimitirul Eroilor din Lupeni. Dupã ce vãduvele catastrofei miniere de la Lupeni s-au plâns de starea de suferintã prin care trec, acestea au primit ajutoare cuprinse între 15.000 si 90.000 de lei, bani strânsi prin subscriptie publicã. În plus, Societatea Minelor de Cãrbuni „Uricani – Valea Jiului” le-a acordat locuintã, încãlzit, iluminat si alimente gratuite, în timp ce unele vãduve au fost angajate ca lucrãtoare. În afara banilor repartizati direct vãduvelor, sumele acordate, enorme pentru acele timpuri, au fost depuse în bancã pe numele orfanilor, mamele putând scoate lunar câte 100 de lei pentru fiecare copil. Ce-i drept, pânã la urmã banii acordati au fost mult mai putini, locuinta gratuitã era reprezentatã de o singurã camerã în care se locuia claie peste grãmadã, doar câteva articole alimentare au fost gratuite, iar despre iluminat si încãlzit nu are rost sã mai vorbim.
În timp, ajutoarele s-au epuizat iar unele dintre sotiile minerilor decedati au ajuns chiar sã cerseascã, pe stradã. Prin urmare, vãduvele care si-au pierdut sotii din neglijenta Societãtii Minelor de Cãrbuni „Uricani – Valea Jiului” i-au intentat proces acesteia, solicitând despãgubiri. Procesul, derulat la Tribunalul din Deva, a constatat vinovãtia Societãtii, condamnând un inginer la o amendã de 9.000 de lei si pe seful de lucrãri la 3 luni de închisoare. Doar atât, pentru 82 de morti, 62 de vãduve, 124 de orfani si 37 de pãrinti bãtrâni, rãmasi fãrã niciun sprijin.
Maximilian Gânju
