Județul Hunedoara va avea acces la 900 milioane de euro pentru reabilitare urbană, susținerea companiilor și trecerea la energie verde, din mai multe surse europene
Comisarul european pentru Coeziune și Reformă, Elisa Ferreira, a vizitat Valea Jiului. Locul nu a fost ales întâmplător de către oficialul de la Bruxelles, în condițiile în care zona se află în plin proces de tranziție spre energia verde și urmărește o serie de proiecte de regenerare urbană și
modernizare a infrastructurii, cu finanțare europeană nerambursabilă.
„Ne uităm la locurile care au nevoie de un impuls, încercăm să stimulăm creșterea și
dezvoltarea și să nu îi lăsăm pe oameni să se simtă abandonați. Am stat de vorbă cu localnicii și am încercat să înțeleg situația, astfel încât să le oferim răspunsul potrivit la nevoile lor. E încurajator să vezi această
implicare a comunității, pornind de la foștii mineri, continuând cu autoritățile și cu elevii de aici care se specializează pe robotică. E important să conlucreze ca să creeze un viitor mai bun pentru aceste comunități. Există un potențial aici și e important să ne asigurăm că ei pot avea un viitor aici, să nu fie nevoiți să părăsească zona, iar tocmai asta își propune politica de coeziune a Uniunii Europene”, a spus comisarul.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel-Ioan Boloș a precizat că județului Hunedoara îi revine suma de 900 de milioane de euro.
De altfel, ministrul a declarat că județul Hunedoara va putea accesa o sumă-record în ciclul financiar 2021-2027
„Programul operațional pentru tranziție justă are 500 de milioane de euro alocate, strategia pentru Valea Jiului are alte 100 de milioane de euro numai prin programele operaționale pe care le avem prin
politica de coeziune. Recent, împreună cu președintele Consiliului Județean, am semnat
contractul de infrastructură de apă și canalizare – peste 270
milioane de euro s-au adăugat în bugetul acesta generos de investiții. Și iată, dacă adunăm cele trei bugete, sunt peste 900 de milioane de euro, pentru perioada de programare 2021-2027”, a precizat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Monika BACIU