Toamna se numără bobocii, iar în Hunedoara, înainte de contestații, cea mai mare medie la Bacalaureatul de toamnă este aproape 9,00.
Dar avem și un absolvent eliminat și mai mulți care au ratat și această șansă. În plus, foarte mulți dintre cei înscriși nici nu s-au mai prezentat la examene.

Conform primelor rezultate afișate la Bacalaureatul de toamnă, absolvenții din județul Hunedoara nu au obținut nicio notă de 9 sau mai mare. Cea mai bună notă finală, înainte de contestații este a unui elev de la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara, care a obținut 8,91.
Un absolvent a fost eliminat la Brad, iar promovabilitatea a crescut.
Dar profesorii îi sfătuiesc pe cei care depun acum contestații să țină cont că nota, după contestații, chiar dacă e mai mică, va fi cea finală.
„Înregistrăm un număr de 157 de absolvenți care au promovat examenul de Bacalaureat și au fost declarat admiși. Tot astăzi, între 12,00 și 18,00 se pot depune eventualele contestații. 30 august este ziua în care se vor afișa rezultatele finale pentru această sesiune”, a spus prof Maria Ștefănie, inspector general școlar IȘJ Hunedoara.
În Hunedoara s-au înscris, pentru Bacalaureatul de toamnă, 706 candidați, și 590 au fost prezenți. Dintre aceștia, însă, puțin peste 26% au fost declarați admiși.

Diana Mitrache