Pentru un iubitor al sportului cu balonul oval, Enciu Stoica reprezintã deja o veche cunostintã prin impresionanta carte de vizitã care-i însoteste numele si activitatea competitionalã.
Sunteti greu de gãsit, Enciu Stoica, în ultima vreme…
Asa este, aveti dreptate. Anul trecut a fost bogat în competitii cu turnee lungi, cantonamente, meciuri de campionat, deci timp enorm de mult dedicat pasiunii mele pentru acest sport, cãruia m-am dãruit si în cel mai înalt forum al sãu, echipa nationalã. Si-n 1978, campionatul european, turneul în Anglia, campionatul nostru, la intensitatea si ritmul în care se joacã si la noi si peste granitã, au reusit sã ne oboseascã putin mai mult ca de obicei. Asta este!
Iar acum, pentru a nu pierde prilejul, vã propun o autoretrospectivã rugbysticã
Nu este prea devreme? Nu. Doar au trecut 10 ani… Da, au trecut câtiva ani. Începutul l-am fãcut la Liceul Industrial de transporturi din Bucuresti. Devenise traditional campionatul interclase la rugby. Jucam si eu. M-a „vãzut” cel ce avea sã-mi fie primul antrenor, Ion Teodorescu. M-a chemat la R.C. Grivita Rosie, la juniori. Dupã vreo sase luni am intrat în echipa seniorilor, iar peste încã trei ani am fost convocat în lotul national pentru turneul din Argentina. Debut în meciul cu „Pumas”, am fost înfrânti dar eu am câstigat bãtãlia cu tracul (da, ca la actori) si emotiile. În 1974 am venit la Stiinta. Aici, certific eu, cã m-am consacrat, ajutat de echipa noastrã studenteascã. Tot în acest rãstimp am avut prilejul sã cunosc si sã iau parte la toate evenimentele rugbystistice, care au dat valoare de aur sau argint, renume international, rugyului românesc, iar prin noi, studentii din Petrosani convocati la nationalã, rugbyului universitar din Valea Jiului.
Presa sportivã din Franta si Anglia v-a catalogat ca „unul dintre cei mai buni jucãtori de linia a III-a din Europa”. Cum a reactionat Enciu Stoica? Omeneste, emotionat! Am simtit oarecum confirmarea modului în care am muncit. Stiind cã viata în totalitatea ei este o luptã si o muncã permanentã, indicativul meu pentru viitor îsi impune tocmai aceste coordonate.
Ce reprezintã acest an 1979 pentru Enciu Stoica?
Un examen de diplomã. Un loc pe podium cu Stiinta, cu nationala sã învingem Franta si sã-l învãt pe bãietelul meu sã spunã „tatã” si nu în ultimul rând dorinta ca XV-le studentesc de la I.M.P. sã-si atraga cât mai multi suporteri în tribuna stadionului nostru.În anul 1979, Stiinta Petrosani se claseazã pe locul 6 în campionat, iar în lotul României vor fi mereu Ortelecan, E. Stoica, Tudose, Bucan, C. Dinu, o contributie deosebitã având-o sportivii de la Petrosani si în câstigarea de cãtre România a Cupei F.I.R.A. la începutul anilor `80.
