VASILE RUSU SI CONSTANTIN DINU DOUÃ MARI VALORI

O contributie substantialã la succesul studentilor – rugbisti din Petrosani au adus-o cei doi jucãtori din fotografie. Iubitorii jocului cu balonul oval i-au recunoscut, desigur, cu usurintã pe maestrii sportului Vasile Rusu si Constantin Dinu. Ei i-au urmãrit nu o datã pe terenul de joc, le-au apreciat tehnica si mãiestria în confruntãri cu adversari dintre cei mai puternici. Vasile Rusu, în campionatul recent încheiat, a jucat un rol dublu în angrenajul echipei: de antrenor-jucãtor. Tehnica sa individualã, experienta în teren, tactul, l-au ajutat sã se impunã atât în joc cât si în fata coechipierilor sãi. Constantin Dinu a venit numai de doi ani în formatia studentilor petrosãneni, dar a reusit sã se încadreze repede în stilul de joc al noii sale echipe, iar calitãtile sale unanim apreciate pe plan national si inernational l-au adus repede în rândul adulatilor spectatori.

Cei doi jucãtori sunt si foarte buni prieteni si mai ales colegi: colegi de „nationalã”, colegi la Stiinta Petrosani, colegi de an (anul II) în amfiteatrele I.M.P. Pe toate cele trei fronturi Vasile Rusu si Constantin Dinu au luptat cu aceeasi dârzenie. O vor face la fel si în viitor.

UN DECENIU ÎN ASCENSIUNE
Stiinta Petrosani continuã sã se impunã. Astfel, în editia 1971-72, învinge în campionat, în ambele manse pe Dinamo, Steaua si Grivita Rosie Bucuresti, dar pierde titlul national în dauna Universitãtii Timisoara, obtinând în final locul 2, cea mai bunã performantã din istorie în campionat a Stiintei!

Dar ce lot avea Stiinta:

  1. Dinu, Ortelecan, Fl. Constantin, Bãrgãunas, Bucos, Emil Neagu, Fãlcusanu, toti internationali A, apoi V. Marinescu, Burghelea, Stãnculescu, T. Ionescu, Moroe, Moromete, Lomotã, Talpã, Abribula, Trutã, Bãltãrescu, C. Rosca, Zafiescu.

În editia 1972-73 va ocupa din nou o pozitie bunã, locul 4… în 1974-75 locul 3.

Ca la 20 de ani, fãrã stadion si fãrã bani, dar printre primii în ultimii ani.
STIINTA PETROSANI
Prezentã remarcabilã de traditie pe prima scenã a rugbyului românesc (acum trei ani vicecampioanã), echipa studentilor din Petrosani, Stiinta, scãpatã vara trecutã din emotiile unui campionat în care n-a prea strãlucit, se aflã acum, la jumãtatea competitiei, pe pozitia a III-a a seriei, la egalitate de puncte (18) cu locul II (T.C.I. Constanta). Incontestabilã animatoare a luptei pentru un loc fruntas în serie (de la reorganizarea campionatului în douã serii a câte opt echipe), Stiinta Petrosani a avut o toamnã foarte bunã si, cel putin sentimental, se apreciazã cã în douã din cele 3 infrângeri a fost învinsã nu cu mijloacele… rugbyului (dealtfel „stilul” de joc al T.C.I. Constanta, de pildã, a fãcut de nenumãrate ori obiectul unor mãsuri federale de disciplinizare). Afirmarea în turul campionatului a echipei studentilor din Petrosani a impresionat specialistii cu atât mai mult cu cât ea a avut loc în conditiile unor importante modificãri în componenta lotului de bazã. Cinci jucãtori au plecat pentru satisfacerea stagiului militar, mai înainte plecaserã „piesele de greutate”. Fãlcusanu si Dinu la echipe din Bucuresti. Dar un nucleu de bazã – Bãltãretu, Fl. Constantin, Talpã, Martin, Neagu s.a. – avea sã polarizeze în jurul sãu pe noii veniti: Oprea, Tufeanu, Eudicã, E. Stoica. Poate si calitatea sa de jucãtor-antrenor l-a ajutat pe Gheorghe Editãretu sã realizeze din mers sudura si sã porneascã, din etapã în etapã, spre afirmarea unei noi echipe. Momentan, antrenorului Bãltãretu i s-a ridicat dreptul de a mai fi si jucãtor între colegii sãi. Dar la antrenamentul pe care-l conducea într-una din zilele trecute, pe terenul bituminizat al Scolii sportive Petrosani, antrenorul juca în una din cele douã echipe alcãtuite din lotul disponibil. Se simtea mai în mijlocul actiunii de antrenor… Stiinta se antreneazã cum poate si unde poate în fata cãminelor studentesti, în parc, pe dealurile institutului, pe terenurile din Vale, când „o primeste” clubul Jiul, sau Aninoasa, Lupeni, Petrila…
Se antreneazã, joacã, va urca probabil pe podiumul laureatilor si totul apare de-a dreptul ilogic. Stiinta n-a avut si nu are un teren propriu. Va avea, probabil, la toamnã, sus prin preajma institutului. Dar, Stiinta a dat anul trecut 9 jucãtori lotului reprezentativ lãrgit, dintre care cinci – Stoica Enciu, Budicã, Ortelecan, Burghelea si Talpã – au jucat si au contribuit efectiv în marile victorii ale rugbyului românesc în anul 1974. Acum, în conditiile spuse, Gheorghe Bãltãretu cu elevii-coechipieri aleargã pe unde pot pentru ca în retur sã ocupe locul II în serie si, deci, sã participe la turneul final pentru desemnarea primelor trei valori ale rugbyului nostru. Dupã cum îi vedem, cu tenacitatea si ambitia ce-i caracterizeazã, suntem convinsi cã vor reusi. Si, poate, astfel vor convinge (dacã mai e nevoie) pe cei ce trebuie, sã le vadã totusi meritele incontestabile, cã lucrãrile la baza sportivã a institutului ar trebui accelerate…
GENU TUTU