“Ãsta e drumul pe care ni l-am ales, cu bune si cu rele si nu cred cã vreunul dintre noi am primit în cutia postalã invitatie din partea reginei sã venim aici. Personal însã, rãmân la opinia mea si anume cã omul sfinteste locul, adicã depinde foarte mult de felul în care te comporti si de felul în care te-ai integrat în viata lor” – Dragos Vonica, din Lupeni, om de afaceri în Londra.
“Viata în Londra merge mai departe, cu sau fãrã brexit mergem la servici, sau la interviuri. Englezii cu capul pe umeri stiu cã europenii le sustin economia si NHS, si bugetul lor” – Gabriel Deli, din Petrosani, rezident în Londra.
Referendumul din Marea Britanie, care a zguduit Uniunea Europeanã, a produs mare îngrijorare în rândul românilor care muncesc în Regatul Unit. Tema principalã a brexit-ului a fost cea a emigrantilor, în special cea a est-eropenilor, preferatii politicienilor nationalisti si a unei pãrti a presei britanice fiind românii.
Doi români din Valea Jiului au relatat, în exlusivitate pentru Cronica VJ, cum este viata de emigrant înainte si dupã hotãrârea britanicilor de a iesi din UE. Unul dintre intervievati este cunoscutul Dargos Vonica, din Lupeni, care din anul 2003 a plecat în Spania, unde a început prin a culege cirese si a ajuns sã aibã propria afacere, apoi a trecut si în Marea Britanie. Are si aici propria afacere si pare cã s-a adaptat pentru cã a încercat si a reusit sã înteleagã englenzii în “casa” cãrora a intrat. De precizat cã Dragos Vonica a fost primul lider liberal din Valea Jiului care a pãrãsit tara prin 2003, când era sef al Barajului Valea de Pesti.
Al doilea interlocutor este Gabriel Deli, din Petrosani, care se aflã în UK de sase luni, dupã ce a strãbãtut continentul transportând marfa tãrilor europene, timp în care s-a perfectionat, a obtinut multiple atestate, vorbeste trei, chiar patru limbi. A ales sã se tabileascã, împreunã cu familia, în Regatul Unit, si ca urmare îsi consolideazã sederea, toate actele necesare. Cât despre muncã, este apreciat de agentii, pe perioade limitate având si trei job-uri simultan.
Si “englejii” au FSN-istii lor…
Dragos Vonica relateazã cu savoarea-i bine cunoscutã…“Într-adevãr iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeanã a fost pe de o parte o mare surprizã, chiar si pentru cei care au militat pentru acest lucru, dar pe de altã parte a fost o reactie strict justificatã a britanicului de rând împotriva migratiei de orice fel. Aici nu vorbim doar de cei veniti din Europa de Est, ci de migratie în general. Un alt mare factor care a contribuit la rezultatul votului a avut-o propaganda Media, care i-a fãcut sã „înghitã” toate gãlustele servite de cãtre Farage, Boris & co.
Uitându-ne la vârsta celor care au votat în favoarea iesirii din UE, avem încã o dovadã cã si „englejii” au FSN-istii lor care voteazã la comandã fãrã sã treacã prin labirintul mintii informatiile servite. Marea problemã însã este cã tocmai aceastã grupã de vârstã va fi lipsitã de servicii din partea noastrã a imigrantilor, adicã: îngrijirea bãtrânilor, inclusiv prin sistemul national de sãnãtate, servicii de pacheterie si curierat (pentru cã tot ei sunt cei care fiind la pensie stau toatã ziua si comandã de pe net). Aceste servicii sunt asigurate într-o proportie de aproximativ 80% de cãtre strãini. Industria hotelierã este deservitã de agentii în cadrul cãrora ocuparea fortei de muncã se face integral prin forta de muncã provenitã din rândul imigrantilor. La un hotel, în afarã de echipa managerialã nu ai sã vezi vreun englez. În constructii, la fel. Dacã vrei sã vezi într-o dimineatã de sâmbãtã sau duminicã vreun british, îl poti cãuta în Pub sau în pat nicidecum în autobuz sau metrou mergând la lucru. Acestea sunt doar câteva dintre aspectele pentru care acum marea majoritate regretã pasul fãcut. În opinia multora dintre ei locul nostru ar fi la lucru cât mai multe ore, cât mai slab plãtite, dupã care sã ne întoarcem într-o cutie în care sã stãm pânã ce trebuie sã ne întoarcem la muncã.
În altã ordine de idei, mai acum vreo câteva sãptãmâni au venit sã mã viziteze niste prieteni din Spania si au fost foarte uimiti când la London Bridge sau la mai toate semafoarele din centru era plin de tigani jucând alba-neagra sau cu câte o cârpã murdarã în mânã încercând sã ne spele parbrizul. Pânã si în fata portii palatului regal, unde urmãream schimbarea garzii, s-au strecurat pe langã noi câtiva cersetori tigani. Dupã ce le-am tras câte o injurãturã ca pe la noi, s-au evaporat, spre deliciul prietenilor mei care nu au înteles ce le-am spus, dar au observat reactia lor imediatã. De când sunt aici, am citit vreo 4-5 articole în favoarea muncitorilor si, probabil, în fiecare sãptãmânã 2-3 articole, însotite de fotografii, cu isprãvile pirandelor prin magazine, farmacii si parcuri. Sã nu uitãm cã noi suntem cei care i-am „invadat”
Asa cum am mai spus-o si cu alte ocazii, ãsta e drumul pe care ni l-am ales, cu bune si cu rele si nu cred cã vreunul dintre noi am primit în cutia postalã invitatie din partea reginei sã venim aici. Personal însã, rãmân la opinia mea si anume cã omul sfinteste locul, adicã depinde foarte mult de felul în care te comporti si de felul în care te-ai integrat în viata lor. Sã nu uitãm cã noi suntem cei care i-am „invadat”, asa cã trebuie sã ne comportãm ca atare. Si asa stilul britanic este complet diferit de cel european si cu atât mai mult de cel românesc. Asa zisul comportament „fair” se respectã mult în Regat si chiar dacã mie mi se pare fals si deplasat trebuie sã jucãm dupã regulile lor, pe terenul lor. Un alt exemplu mai elocvent în legaturã cu comportamentul englezesc cred cã e de prisos, dacã privim doar la lipsa de asumare a brexit-ului, la zâmbetele amabile ale tuturor la întâlnirile „face to face” si la pumnalele înfipte pe la spate dupã încheierea discutiilor. Pentru mine e foarte clar, au avut si vor avea nevoie de imigranti: munca pe care o fac imigrantii (în special cei veniti din estul Europei), nu le-o face nimeni sau cel putin nu la banii ãstia. Nu vãd o metropolã ca Londra miscându-se fãrã emigranti. Economia tãrii dupã iesirea din UE se schimbã radical deoarece la ora actualã se bazeazã pe servicii si doar în proportie de 15% pe productie, ceea ce pânã acum era convenabil deoarece comertul se fãcea în spatiul european, dar de acum se vor schimba datele problemei. Sincer, nu prea vãd un englez lucrând într-o fabricã, de oricare ar fi ea, în schimburi, cu zile libere în functie de programare etc. Opinia generalã în toate mediile, în special în mediul de afaceri londonez, este cã nu se poate mentine ritmul infernal al metropolei fãrã imigranti.
Semnale de simpatie
În aceste zile nu am întâlnit manifestatii sovine din partea londonezilor, ba dimpotrivã am întâlnit mai multe semnale de simpatie si de sustinere pentru ce facem pentru Regat si de recunostintã pentru munca noastrã, pentru corectitudinea noastrã. Raportul dintre cei care plãtesc taxe în UK si cei care solicitã ajutoare sociale este infinit mai mic în rândul imigrantilor est-europeni în comparatie cu al celorlalti imigranti si indiscutabil mai mic decât cel al cetãtenilor britanici.
Dar sã lãsãm apele sã se linisteascã si pentru ei si pentru noi pentru cã timpul o sã le rezolve pe toate. Nouã, tot ceea ce ne rãmâne este sã facem ceea ce stim noi mai bine, sã muncim, pentru cã la urma urmei o facem pentru noi si pentru familiile noastre si sã lãsãm politicienii sã-si facã treaba lor, pentru cã oricât am încerca noi sã o facem împotriva vântului, rãmânem tot la vorba marelui Iulius Cesar (care a dus la întemeierea Imperiului Roman, si poate la fãrâmitarea UE), „zarurile au fost aruncate – Alea iacta est”- Dragos Vonica, din Lupeni, om de afaceri în Londra.
Brusc englezii s-au trezit cã sunt mai nationalisti decât Vadim Tudor!
Gabriel Deli, om dintr-o bucatã, spune la rândul sãu cã Londra fãrã emigranti este blocatã… „Nu m-am asteptat sã le reuseascã treaba asta, cu brexit-ul care a început ca o cacealma a premierului David Cameron. El doar dorea sã aibã o pârghie la negocierile cu UE si uite unde s-a ajuns… Problema nu e la noi, desi brusc englezii s-au trezit cã sunt mai nationalisti decât Vadim Tudor! Culmea cã dacã plecãm noi românii si polonezii si ungurii, cine mai lucreazã în UK? Problema este cã noi, cei care lucrãm legal si plãtim taxe, le sustinem NHS (National Health System/ Sistemul National de Sãnãtate –n.n.). Nu noi profitãm de el, eventual în foarte micã mãsurã, ci arabii care prin prisma religiei sunt câte 5-6 într-o familie si stau pe beneficii sociale, dar nu stiu de ce ei ne vãd pe noi, pe cei din UE, ca fiind lipitorile. Dar asta, cu nationalismul, se întâmplã doar de joia trecutã… Boris Johnson (fost primar al Londrei, Partidul Conservator – n.n.), cel mai mare fan al brexit-ului , acum nu prea stie pe unde sã scoatã cãmasa. O multime din cei care au votat nu erau siguri ce înseamnã apartenenta la UE. Problemele sunt la nivelul celor care stau pe beneficii. Cei cu care lucrez eu par oameni cu capul pe umeri, care nu s-au lãsat intoxicati de minciunile lui Boris. Dar la fel de adevãrat este cã cei din satele mai depãrtate de Londra au crezut totul. Este o perioadã cu incertitudini, dar doar pentru cã nu stim dacã vor iesi sau nu… Dar viata în Londra merge mai departe, cu sau fãrã brexit mergem la servici, sau la interviuri. Cei care au capul pe umeri stiu cã europenii le sustin economia si NHS, si bugetul lor. Unii sunt putin retinuti în ceea ce priveste viitorul, care nu se stie dacã sunã bine. Atmosfera nu este tensionatã, dar brusc s-a trezit nationalismul în natia asta, care are si ea betivii si puturosii ei, ca peste tot.
Din ce vãd si ce am vorbit cu putinii englezi seriosi, ei vor în continuare în UE, brexit-ul a fost ceva populist care, culmea, le-a iesit si acum sunt pierduti, nu stiu ce sã facã cu victoria din referendum. Dar la nivelul nostru, de imigranti situatia este putin tensionatã în sensul cã nu stim ce vor hotãrî în continuare, dar atmosfera e destul de calmã. Ei au o luptã acum la care nu ne lasã si pe noi sã participãm. În principiu cei tineri vãd situatia asa: cei bãtrâni le-au stricat viitorul, dar cei tineri au mers la Pub în loc sã voteze. Deci…” – Gabriel Deli, din Petrosani, de sase luni rezident la Londra.
Ileana Firtulescu
