Un numar de 50 de buletine au lipsit la sectia de votare nr 229 din localitatea Petrila. Nu este, insa, un incident electoral, ci mai degraba unul care s-a petrecut din vina tipografiei, care a trimis coletele cu buletinele de vot la sectia de la Scoala nr. 5 din localitate.
In jurul orei 17,00, la sectia de vot numarul 229 s-a constatat lipsa a 50 dintre buletinele de vot. Membrii comisiei, când au dechis un nou pachet cu buletine, au constatat ca inuntru sunt doar 450, in loc de 500, cât erau in toate celelalte pachete. „La desigilarea buletinelor de vot s-a constatat ca intr-un pachet, in loc sa fie sigilate 100 de bucati, a fost pachetul de 40 de buletine de vot. Probabil de la tipografie, cum au fost sigilate si numarate. Pachetele erau de câte 500 si in realitate erau doar 450. Se consemneaza in procesul verbal, BEC acum a aflat si asta este situatia”, a spus Toma Vargatu, presedinte Biroul Electoral de Circumscriptie al orasului Petrila.
Buletinele lipsa sunt pentru alegerea Consiliul Judetean Hunedoara, iar unul dintre candidatii la acest for a declarat ca nu considera incidentul drept unul electoral, care sa influenteze cumva scrutinul din orasul Petrila. „E un incident, care, din punctul meu de vedere, trebuie verificat de organele de ancheta. Inteleg, insa, ca nu sunt motive de panica, pentru ca era sigilat acel balot de buletine de vot, asa ca nu cred ca este altceva decât o greseala de la tiparire. Am mare incredere in oamenii care ocupa de cei care monitorizeaza in sectiile de vot scrutinul, in sistemul electronic, care ne ajuta foarte mult”, a adaugat si Adrian David, candidat la Consiliul Judetean Hunedoara.
Procesul verbal pentru aceasta sectie de vot se va incheia cu un numar mai mic de buletine de vot pentru Consiliul Judetean Hunedoara si, cei de la BEC au dat asigurari ca sunt suficient de multe buletine de vot, asa incât sa nu fie un impediment lipsa celor 50 de bucati din lotul respectiv.
Diana Mitrache