42 de tinere cu vârsta cuprinsă între 14-19 ani au rămas însărcinate, anul trecut în județul Hunedoara. În aceeași categorie de vârstă au fost realizate 41 de întreruperi de sarcină. Anul trecut, în județul Hunedoara au fost luate în evidențele DSP Hunedoara 900 de gravide, față de 983 câte au fost în 2020.
La nivelul județului, tot în cursul anului trecut s-au efectuat 407 întreruperi de sarcină.
În luna februarie, Ministerul Sănătății, prin Programul Național de Evaluare și Promovare a Sănătății finanțează și organizează campania “Protejează-ți sănătatea! Sănătatea reproducerii – dreptul și responsabilitatea ta!”, campanie care aduce în atenția publică problematica sănătății reproducerii pentru adolescenți și femeile gravide.
Scopul campaniei este informarea tinerilor de a lua decizii informate în ceea ce privește propria sănătate reproductivă.
”Informarea și conștientizarea femeilor gravide și a celor care doresc să devină mame cu privire la diferitele aspecte ale sănătății sexuale (sănătății reproducerii), inclusiv asupra importanței consultului medical/ginecologic.
Sănătatea reproducerii este definită ca un ansamblu de metode, tehnici și servicii care contribuie la o bunăstare fizică, mentală și socială prin prevenirea problemelor legate de reproducere și rezolvarea lor.
Campania urmărește să crească nivelul de informare despre utilizarea unor surse de informare corecte, a serviciilor de planificare familială și a metodelor contraceptive
pentru a evita ca tinerele să devină victimele unei sarcini nedorite și a consecințelor
negative pe care le poate avea sarcina în perioada adolescenței, dar și despre
protejarea față de infecțiile transmisibile pe cale sexuală”, arată DSP Hunedoara.
Pe măsura trecerii de la copilărie la vârsta adultă, adolescenții și adolescentele suferă o serie de schimbări fizice, emoționale și sociale, de cele mai multe ori fiind nepregătiți pentru aceste schimbări. Pentru ca toți tinerii să aibă șansa de a trăi o viață lungă și sănătoasă este nevoie ca deciziile pe care ei le iau în ceea ce privește sănătatea reproducerii să fie corecte. Chiar dacă fenomenul sarcinii în rândul adolescentelor are tendința de a scădea la nivel european, în România această tendință este mai puțin accentuată. În plus, aproximativ 44% dintre copiii din mame cu vârste mai mici de 15 ani și 19% dintre cei provenind din mame cu vârste între 15-19 ani, născuți în statele membre UE au fost înregistrați în România.
-1 din 2 născuți vii la adolescente 10-14 ani din UE se regăsește în România.
-1 din 5 născuți vii la adolescente 15-19 ani din UE se regăsește în România.
Sarcinile timpurii în rândul adolescentelor au consecințe majore asupra sănătății pentru mamele adolescente și copiii lor. În condițiile în care aparatul genital al mamei nu este pe deplin maturizat, sarcina și complicațiile la naștere, la mame adolescente cu vârsta cuprinsă între 10 și 19 ani, față de mamele cu vârsta cuprinsă între 20 și 24 de ani, conduc la riscuri mai mari de eclampsie, endometrită puerperală, infecții sistemice și la principala cauză de deces în rândul fetelor adolescente, cât și prematuritate și chiar mortalitate infantilă. A da naștere la o vârstă fragedă, pe lângă posibilele complicații pe timpul sarcinii, implică probleme majore pentru mamă precum: abandonul școlar cauzat de sarcină și nașterea copilului, imposibilitatea de a îngriji bebelușul, probleme economice etc.
Județul Hunedoara rămâne fără copii
Județul Hunedoara rămâne fără copii. În județul Hunedoara, numărul copiilor de sub 14 ani a scăzut cu aproape 20% între cele două Recensăminte (cel din 2021 și cel din 2011), arată datele Institutului Național de Statistică. Din punct de vedere al numărului de unități de învățământ și al necesarului de educatori/învățători/profesori este un dezastru.
Motivele țin de condițiile de viață – părinți plecați la muncă în străinătate sau care deși sunt acasă nu încurajează frecventarea școlii. Mulți copii fac parte din familii numeroase care nu-și permit să-și trimită copiii la școală sau îi folosesc pentru munci domestice. Potrivit datelor celui mai recent recensământ, județul Hunedoara a pierdut peste 57.000 de persoane. Populația rezidentă este de 361.657 de persoane. Județul Hunedoara ocupă poziția a treia la nivel național în ceea ce privește depopularea, după Caraș-Severin și Teleorman.
Monika BACIU