„Am constatat că proiectele cu finanţare europeană pentru amenajarea hidrografică a zonei au fost neglijate ani de zile de către guvernele PSD şi că acestea vor trebui demarate în cel mai scurt timp. Totodată, lucrările de reparaţii pe fonduri guvernamentale făcute în unele localităţi de pe cursul Jiului, în urma inundaţiilor din anii anteriori, nu au fost de cea mai bună calitate. Am asigurat cetăţenii că nu sunt singuri şi vor avea din partea actualului Guvern tot sprijinul de care au nevoie pentru ca viaţa lor să revină la normal”, a scris, după vizita în Valea Jiului, la inundaţii, pe pagina sa de socializare, ministrul de interne Marcel Vela.
Situaţia în Valea Jiului ar putea să fie îmbunătăţită, iar cei de la Apele Române spun că va exista un proiect ce va aduce aici bani europeni.
„Pe toată Valea Jiului de Vest este un proiect depus la Ministerul Fondurilor Europene. Este în valoare de circa 40 de milioane de euro şi avem toată speranţa ca, în acest an, contractul de finanţare să fie semnat, iar din anul viitor să fie lansate procedurile de achiziţie a proiectării şi execuţiei şi, bineînţeles, să înceapă execuţia lucrărilor”, a spus directorul general al AN Apele Române, Ervin Molnar.
Totuşi, chiar dacă ministrul de interne a vorbit despre vulnerabilităţi ale sistemului şi lucrări prost executate, cei de la Apele Române se apără şi spun că dezastrul putea fi mult mai mare, dacă acestea erau prost executate.
„Având în vedere cantitatea foarte mare de precipitaţii, de 175 – 200 de litri pe metru pătrat şi spun colegii că ar fi fost şi de 250 de litri pe metru pătrat, pe alocuri, pagubele nu sunt foarte mari. Dacă facem comparaţii cu alte dăţi, când au fost cantităţi de precipitaţii mai mici, pagubele au fost mai mari. Lucrările hidrotehnice pe care le-am avut pe cursul Jiului de Vest se vede că au fost eficiente şi şi-au făcut treaba”, mia spus Ervin Molnar, directorul general de la Apele Române.
Ministrul de interne a spus la Uricani că va susţine necondiţionat acest proiect, mai ales că este vorba despre salvarea de vieţi omeneşti şi va fi făcut din fonduri europene. Dar a dat c exemplu, zeci de lucrări ce s-au făcut greţit în toată ţara, cu banii de inundaţii, acesta fiind şi subiectul de dispută dintre dumnealui şi primarii din zonă. „Pe 5 ani, cheltuielile ar fi fost mai mari decât investiţia. Şi te întrebi de ce? Şi am spus-o, că, în unele zone, s-a preferat să se decolmateze pârâul în fiecare an, că asta nu o poate verifica DNA-ul, decât să se facă un proiect serios de evacuare, îndiguire, mutare a albiei, sau mai ştiu eu ce era acolo nevoie, de la caz la caz. Chiar domnul primar de la Uricani a spus că de 12 ani se stă în stand by cu un proiect extrem de important cu barajul din amonte. Ei bine, domnul Molnar, ne-a comunicat, şi are toată susţinerea noastră şi a premierului, să promoveze acest proiect şi susţinerea ministrului fondurilor europene, aşa încât acest mare proiect, indiferent de culoarea politică a primarilor, că nu politizăm, când e vorba de viaţă”, a declarat ministrul de interne Marcel Vela.
Apele Române cer bani europeni pentru baraj
Recent, Sorin Corici, directorul Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu a arătat necesitatea investiţiei la barajul de la Valea de Peşti. Acesta a spus că Apele Române vor să acceseze un nou proiect european cu care să refacă o parte din lucrările absolut necesare de la Valea de Peşti, lacul de acumulare de acolo fiind cel din care bea apă cea mai mare parte a populaţiei din Valea Jiului. Este vorba despre un proiect aflat deja în dezbatere şi pentru care vor fi atraşi bani europeni, urmând că lucrările să pună în siguranţă alimentarea populaţiei cu apă.
„Suntem în faza obţinerii acordului de mediu. Documentaţia se află în dezbatere publică la Agenţia de Protecţie de Mediului Deva. După aceasta, va urma studiul de fezabilitate şi proiectarea. E vorba despre accesarea de fonduri europene şi este o metodologie mai stufoasă. Sperăm să fim acceptaţi pe această axă” , a spus Sorin Corici, şef al Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu.
La acel baraj au avut loc lucări şi în 2016, când s-au investit 350.000 de euro şi au presupus înlocuirea unor vane. Acum ar urma să fie făcute alte reparaţii şi modernizări. „Ne vom ocupa de masca asfaltică din amonte, care presupune din nou golirea lacului. Masca este acum din beton asfaltic, dar va fi înlocuită cu o geomembrană modernă şi au loc lucrări de impermeabilizare a acesteia, dar şi lucrări la partea electromecanică, la vane şi la instalaţia electrică. Se va face curăţirea conductelor, pentru că mare parte din Valea Jiului este alimentată cu apă de la Valea de Peşti, ori acea conductă, de 45 de ani, nu a fost niciodată curăţată. Vorbim despre conducta care alimentează staţia de tratare de la Valea de Peşti”, a explicat Sorin Corici, şef al Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu.
Barajul a fost dat în folosinţă în 1973, iar timp de ani buni aici nu s-au făcut deloc investiţii. Acumularea de apă de acolo are acum nevoie de noi lucrări ce vor moderniza sistemul şi pentru asta se caută fonduri europene.
Diana Mitrache