P otrivit reprezentaților Casei Județene de Asigurări de Sănătate, anul trecut, un număr de 13 hunedoreni au beneficiat de formularul E112, prin care pot beneficia de servicii medicale în afara țării.
”În anul 2021, am avut solicitări pentru 13 persoane, din care patru minori. Doi dintre copii au
probleme oncologice, unul cu scolioză și un alt caz pentru ramura de cardiologie pediatrică, boală cardiovasculară cu afectare pulmonară. În cazul adulților, cinci dintre cazuri au fost pentru chirugie cardiovasculară, unul pentru ortopedie, două pentru chirurgie plastic și unul pentru cardiologie. Sunt cazuri care nu se pot trata la clinicile din țară”, a declarat Adrian Nicolae David, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate.
Anul acesta, un copil și trei adulți au beneficiat de formularul E112, actualmente S2. Acest formular permite accesul la servicii medicale planificate în alte țări din UE sau AELS – Asociația Europeană a Liberului Schimb. Pacienții au
dreptul la același tratament ca și rezidenții țării respective.
Monika BACIU