Complexul Energetic Hunedoara lucrează în pierdere uriaşă, iar acolo situaţia pare să nu fie percepută la adevărata amploare. În fapt, nu mai mult de 4.100 de oameni, dau acum apă caldă la Deva, pentru vreo 4.500 de abonaţi şi vând energie de maxim 200.000 de lei zilnic.
Datoriile acumulate deja sunt colosale.
Fondul de salarii pentru cei 4.100 de angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara este de 17 milioane de lei, iar încasările nu trec, în lunile bune, 12 milioane de lei. Practic, nimeni nu socoteşte că acest colos industrial pierde lunar sume uriaşe, creditorii nu mai vor să le dea minerilor pe datorie nimic, în timp ce datoriile trec de 1,5 miliarde de euro. Şi, în aceste condiţii, energeticienii de la Mintia, că doar ei mai lucrează, au protestat că nu primesc bonificaţii. Ei, însă, vând maxim 1.100 MWh zilnic, la suma de maxim 200.000 de lei.
Paradoxul este, însă, sesizat zilnic de cei care spun că redresează cumva societatea, aflată în insolvenţă.
„E o situaţie dificilă din punct de vedere economic, pentru că avem datorii foarte mari. Sunt 1,5 miliarde de euro şi asta apasă pe noi şi greu ne descurcăm, dar şansa noastră, şi oamenii au înţeles asta, este planul de reorganizare pe care sperăm să îl finalizăm în septembrie”, a explicat Cristian Roşu, administrator special la CEH.
CEH vrea să rămână cu 4 mine şi Termocentrala Paroşeni, Mintia urmând să treacă la o primăria Deva sau la Consiliul Judeţean Hunedoara. Dar există şi scenariul potrivit căruia angajaţii de la Mintia să fie concediaţi şi termocentrala oprită. Şi angajaţii au cerut marţi sume compensatorii, în locul stabilităţii locului de muncă.
„Am rămas surprins că doresc închiderea termocentralei şi plecarea oamenilor acasă, aşa cum se întâmplă în minerit, cu salarii compensatorii. Până acum nu ştiam că cer asta. E o premieră. În minerit exista. Urmează să clarifice asta la Guvern. Dacă se închide, acolo sunt 700 de angajaţi, care îşi pierd locul de muncă Minele vor produce cărbune pentru Paroşeni, dar dacă se închide Mintia va fi o problemă cu cei 700 de oameni care acum au locuri de muncă. Sumele compensatorii cerute sunt destul de mari, dar nu ştiu dacă îndestulătoare, ca să le ajungă tot restul vieţii. Cred că e mai important să aibă un venit sigur lunar şi apoi să iasă la termen la pensie”, mai spune administratorul Cristian Roşu de la Complexul Energetic Hunedoara
Ca să ducă un tren de cărbune la Mintia, CEH plăteşte cam 17.000 de lei numai transportul pe calea ferată, iar energeticienii primesc huila gratuit. Complexul Energetic Hunedoara lucrează cu pierderi colosale, cu oameni care intră zilnic în mină, în timp ce energeticienii de la Paroşeni nu au mai lucrat de săptămâni bune şi cei de la Mintia, care marţi au protestat că nu au primit bonificaţiile la salarii, în ultimele 5 luni, vând maxim 1.100 de MWatti zilnic.
Diana Mitrache