Universitatea din Petrosani a fost gazda a trei simpozioane studentesti. Peste 300 de studenti ai Universitãtii Petrosani, dar si de la alte opt centre universitare din tarã au participat la simpozioanele studentesti organizate de cele trei facultãti.

„Am decis împreunã cu colegii conducerea Universitãtii si membrii din conducerea Senatului sã organizãm un singur simpozion, chiar dacã este defalcat pe cele trei facultãti, în asa fel încât toatã activitatea de creatie stiintificã a studentilor sã aibã loc în aceeasi perioadã. Dorim ca aceastã manifestare stiintificã sã arate capacitatea creatoare a studentilor nostri si dorim sã arãtãm cã un specialist nu trebuie doar sã îsi însuseascã anumite cunostinte, ci sã le interpreteze, sã le dezvolte si sã le aplice în activitatea viitoare, în firmele în care vor lucra, în realizarea de start-up-uri”,  a declarat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin, rectorul Universitãtii Petrosani.  “Sperãm ca cei peste 300 de studenti sã înceapã si o activitate de cercetare, pe lângã cea didacticã. E un început pentru ei. Am reusit pentru prima datã sã reunim cele trei simpozioane sub aceeasi egidã Edi”, a declarat prof. univ. habil. dr. ing. Eduard Edelhauser, prorectorul UPET.  Pentru prima datã,  cele trei simpozioane ale facultãtilor din cadrul Universitãtii Petrosani  au fost organizate în aceeasi zi.

“Simpozionul national studentesc – “Student, stiintã, societate” organizat de Facultatea de Stiintea ajuns la cea de-a XV-a editie. Ne bucurãm de o participare destul de mare a studentilor. S-au înscris 129 de participanti, 103 lucrãri. Anul acesta au rãspuns invitatiei noastre 44 de studenti si 8 cadre didactice din alte centre universitare din tarã”, a spus Conf.univ.dr.ec. Oana Dobre Baron – coordonator simp. Fac. stiinte Baron.

4-1

“Este cea de-a XV-a editie a simpozionului studentesc Geoecologia, este o manifestare de traditie a Universitãtii din Petrosani. Avem numerosi tineri cercetãtori si profesori coordonatori. Sunt peste 90 de participanti, studenti si elevi din cele mai importante centre universitare din tarã”, a precizat Sef lucr. dr. ing. Csaba Lorint – coord. Simp. Fac. Mine. “Este un simpozion cu traditie si urmãrim sã îi încurajãm pe studentii nostri sã cerceteze si sperãm ca unii dintre acestia sã considere cercetarea o vocatie  si sã continue si dupã terminarea studiilor de licentã. Avem 81 de participanti”, a spus Conf.univ.dr.ing. Ion Dosa – coord. Simp. Fac. IME.

Monika BACIU