C odurile de ploi torențiale și vijelii au blocat 3 stații de tratare a apei din Valea Jiului.
S-a lucrat intens și populația nu a simțit asta, iar toți abonații au avut apă fără întreruperi, însă, turbiditatea a crescut enorm.
Încă de vineri, Valea Jiului a fost sub mai multe atenționări de vreme rea. A plouat mult, iar stațiile de tratare a apei
s-au oprit, din cauza cantităților mari de aluviuni aduse în zona de tratare.
„De vineri am avut atenționări meteo, atenționări care s-au trasformat în coduri galbene, până la portocaliu. Conform procedurilor, am gestionat situația, așa încât să nu avem probleme cu alimentarea populației din stațiile oprite. Noi am făcut asta de sâmbătă, când am acționat în toate captările și alimentarea populației nu a fost afectată”, a spus Cristian Ionică,
manager SC Apa Serv.
Și luni, aceleași stații erau încă oprite.
„Singurele stații care au făcut față creșterii bruște de turbiditate, au fost cele două stații reabilitate, respectiv, cea de la Valea de Pești, care asigură apă pe vestul Văii Jiului și stația Jieț, care a asigurat apa pe Petrila și pentru orașul Petroșani”, a mai precizat Cristian Ionică.
Singurele probleme au apărut la Petrila, unde, o parte a populației a avut presiunea mai scăzută a apei la robinet. Dar nimeni nu a rămas fără apă potabilă.
Și pe timpul zilei de luni, s-a lucrat la stabilizarea turbidității apei, mai ales că și exploatările forestiere au contribuit mult la colmatarea prizelor de aducțiune.
J iul a crescut de la ploi. Ce măsuri și-au luat Apele Române
A plouat cu peste 33 de l/mp în Valea Jiului, iar precipitațiile au crescut nivelul apelor Jiului în defileu. Nu sunt, însă, probleme, nici măcar la Valea de Pești, în ciuda codurilor portocalii care au afectat acest loc, pentru că barajul a fost, în prelabil, golit.
Ploile torențiale au adus preciptații în zona Văii Jiulșui și, deși întreg județul a fost sub avertizare cod portocaliu, apele nu au crescut foarte mult și nu au fost probleme.
„Pe Jiului de Est a crescut nivelul apei cu 15 cm față de duminică, iar pe cel de Vest cu 24 cm, în zona Iscroni, aici, la Petroșani. Asta, în urma unor precipitații de 33,5 l/mp la Valea de Pești și am mai avut un maxim de 26 l/mp la Bănița. De asemenea, am avut 33,7l/mp pe Defileul Jiului, la Strâbuța, Polatiște, în ultimele 24 de ore”, a spus Sorin Corici, șeful Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu.
De altfel, Apele Române au fost avertizate să golească barajul pe fondul unor preconizate ploi torențiale, așa că nivelul a scăzut mult și nu au fost probleme nici la baraj, acolo unde plouă cel mai mult.
„Acumularea de la Valea de Pești se menține la un nivel sub cel de retenție normal. Aici am și făcut ceva pre-goliri, adică 825,96. Am făcut o scădere a nivelului, prin funcționarea celor două microhidrocentrale. Mă refer aici la cea de la Apa Serv și cea care le aparține celor de Hidroelectrica Hațeg și am reușit să scădem un metru lacul, în ultimele două zile”, a mai spus Corici.
Pe tot parcursul week-end-ului trecut au fost avertizări de cod portocaliu care au vizat tot județul Hunedoara. Intervalul de valabilitate a fost între 28 mai, ora 12 – 30 mai, ora 10, timp în care a plouat mult.
Diana Mitrache