Au venit primii oieri în piata de la Petrosani. Pastele Catolic e întâmpinat cu miei la 25 de lei kilogramul.
La Petrosani au ajuns în piete primii ciobani cu miei. La catolici e Joia Mare si oierii au adus primele exemplare la vânzare. Vii sau tãiate, animalele pascale se vând. Ce-i drept cã nu se înghesuie încã cumpãrãtorii, dar oierii cred cã le va merge bine pânã sâmbãtã. „Sunt prima zi aici. Vin de la Caransebes si vânzãrile merg potrivit de bine. Vindem cu 25 de lei, dar am avut cumpãrãtori. Am vândut vreo 25 de miei de dimineatã joi si sigur vor mai veni în zilele urmãtoare”, spune un coiban, care tãia mieii la abator.
„Merge vânzarea. Au venit câtiva. Unii doar întreabã, dar e prima zi si maimari vânzãri ne asteptãm la Pastele ortodox”, spune un alt vânzãtor.
Primii cumpãrãtori au venit timid la piatã, dar unii chiar vor doar organe de miel. „Am venit pentru ceva organe pentru drob. Atât. Dar si acestea costã 10 lei kilogramul. Mi s-a pãrut mult pentru matele de miel”, spune o femeie. „Nu cumpãr azi. Poate pânã sâmbãtã iau mai ieftin”, spune un alt pensionar venit la piatã sã se informeze de pretul mieilor.
Spatiile au fost amenajate în piatã si abatorul a primit toate avizele. Nu mai rãmâne decât ca vânzãtorii sã astepte credinciosii catolici sã cumpere miei la 25 de lei kilogramul.
Asta în timp ce carnea de oaie se vinde cu 18 lei.
Diana Mitrache