Înalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit un termen de judecatã în dosarul insolventei Complexului Energetic Hunedoara. Dupã ce în luna ianuarie, instanta supremã a admis cererea de interventie a lui Adrian Jurca, acum a fost fixat un termen de judecatã. 24 aprilie este data la care va continua procesul. „Dacã CEH intrã în insolventã, li se ridicã licenta de exploatare a zãcãmintelor. Si iatã cã existã o întrebare, la care CEH nu are rãspuns. Insolventa, practic, dacã va fi declaratã, înseamnã faliment. Sã nu ne mai ascundem. Datoriile CEH la ora actualã, depãsesc cu 500% capacitatea lor de platã. Mai ales cã ar trebui sã îi îngrijoreze cã si Agentia Nationalã de Mediu a cerut insolventa, iar asta nu se poate decât cu faliment. Sunt câteva mii de oameni de care nu se stie ce se va întâmpla cu ei, minele nu pot sã intre în faliment fiindcã vor fi o bombã ecologicã si problemele sunt destul de grave”, spunea în luna ianuarie, Adrian Jurca, presedintele Sindicatului Noroc Bun.
Complexul Energetic Hunedoara a intrat în douã rânduri în insolventã, mai întâi în 7 ianuarie si apoi în data de 23 iunie 2016. Tot de atâtea ori societatea a si iesit din insolventã.
Monika BACIU