Când iepurașul de Paști vine la antrenamentul K1
T imizi, aliniați pe marginea unei săli, pline de mucegai pe pereti, vreo 20 de copii asteptau antrenamentul de luni seara. Nimeni nu realiza ca muntele de pachete cu echipement…
T imizi, aliniați pe marginea unei săli, pline de mucegai pe pereti, vreo 20 de copii asteptau antrenamentul de luni seara. Nimeni nu realiza ca muntele de pachete cu echipement…
I nvestiții Teritoriale Integrate. De asta are nevoie Valea Jiului și ITI Valea Jiului este forul care le va implementa. Este momentul la care intră în line dreaptă primele proiecte…
Au pictat foste clădiri minerești aflate în perimetre ce cândva au fost sau chiar mai sunt mine de huilă, au adus oameni care au organizat aici concerte, așa că acțiunile…
”Pentru că se apropie Sărbătorile Pascale iar tradiția face ca marea majoritate a oamenilor să aibă pe masă miel, reprezentanții Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara le recomandă…
M inerii și energeticienii primesc primele de Paști. Sunt cele prevăzute în contractul colectiv de muncă, spun oficialii complexului din Valea Jiului, care nu au vrut să facă public sumele.…
C azul micuțului i-a șocat până și pe asistenții sociali din Orăștie, care au fost sesizați să intervină la salvarea lui. Micuțul era ținut într-o fostă fermă de animale, fără…
A proape 200 de hunedoreni suferă de Parkinson. Potrivit celei mai recente statistici a DSP Hunedoara, în anul 2021, în județ erau în evidențe 174 de hunedoreni cu Parkinson. 27…
Un protocol de colaborare încheiat între Consiliul Județean Hunedoara și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara oferă posibilitatea unui număr de peste 4000 de femei din județ de a beneficia…
C omplexul Energetic Hunedoara caută firmă de pază care să asigure paza mai multor obiective. Astfel a fost scos la licitație contractul privind ”servicii de pază înarmată cu armă neletală…
Î ncă de acum ceva timp, administratorii domeniului schiabil Straja au anunțat că sezonul de iarnă s-a terminat. Numai că ninsorile din ultimele zile i-ar putea ”îndemna” pe turiști să…
C atedrala Sfântul Ilie Tesviteanul din Petroșani a primit 100.000 de lei de la bugetul municipiului Petroșani. Banii au fost alocați în ședința de consiliu de marți și vor fi…
M agazinele Enel din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Hunedoara vor fi închise în intervalul vineri, 14 aprilie – luni, 17 aprilie 2023, zile libere legale. Serviciul de call center…
M eci fără istoric, în care echipa gazdă și-a făcut numărul, bifând un joc de antrenament, cu o echipă decimată de absențe (șapte la număr), care n-a făcut față iureșului…