Ministrul Nelu Tătaru a revenit la Deva, după 12 zile
Hunedoara este unul dintre cele 6 judeţele în care avem peste 400 de bolnavi cu COVID, iar la 12 zile de la instituirea managementului militar la spitalul din Deva, ministrul…
Hunedoara este unul dintre cele 6 judeţele în care avem peste 400 de bolnavi cu COVID, iar la 12 zile de la instituirea managementului militar la spitalul din Deva, ministrul…
Iarna a fost uşoară la Petroşani, iar firma de deszăpezire nu prea a avut de lucru. În schimb, a spălat din greu străzile, acţiunea fiind repetată zilnic în fiecare cartier…
Poliţiştii s-au sesizat din oficiu după ce au stabilit că n-a fost informată Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara în legătură cu decesul mai multor persoane confirmate cu COVID-19. Potrivit IPJ…
La nivelul judeţului Hunedoara ar fi nevoie de de aproape 50 de cadre medicale pentru cabinetele medicale şcolare. Potrivit unui raport al Ministerului Sănătăţii, la nivelul judeţului Hunedoara sunt 16…
Deşi au fost implicate două autoturisme iar impactul a fost violent, din fericire nimeni n-a fost rănit în urma accidentului. Poliţiştii spun că vinovat este un tânăr în vârstă de…
Scandalul iscat de nefinanţarea spitalelor din Valea Jiului, Vulcan şi Lupeni este doar populism. Asta a subliniat administratorul judeţului Hunedoara Costel Avram, care a demonstrat că nu sunt cereri de…
Un voluntar care se ocupă de vârstnici, dar şi de copiii care provin din familii cu probleme sociale trage un semnal de alarmă. Alexandru Kelemen, preşedintele Caritas Petroşani, susţine că…
Toţi angajaţii Complexului Energetic Hunedoara sunt în şomaj tehnic de marţi, iar, prin rotaţie, în această lună, vor fi două zile consecutive în pauză de lucru. Urmează ca apoi, luna…
Imagini incredibile cu puţul înalt de peste 60 de metri, scobit undeva la bază, chiar înainte de prăbuşire, au devenit virale în spaţiul public, iar inspectorii de muncă vor să…
Primul tunel din drumul ce deja poartă numele Transparâng este montat. Se fac unele retuşuri şi urmează să fie amenajată corespunzător şi pârtia schiori şi artera rutieră, iar de miercuri…
Indivizii care au provocat scandalul în cartierul Micro 6 din municipiul Hunedoara, unde s-au confruntat cu echipajele ce desfăşurau o acţiune de verificare a respectării deplasării spaţiul public pe parcursul…
Termocentrala Mintia ar putea fi oprită din cauza mai multori factori, dar în principal din lipsa cărbunelui, atrag atenţia sindicaliştii. Termocentrala nu mai are cărbune şi nici trenurile nu mai…
Ministerul Fondurilor Europene a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului – Condiţiile specifice de accesare a fondurilor pentru „Consolidarea capacităţii sistemului medical public de gestionare a situaţiei de urgenţă cauzată…
Apa Serv a trimis oameni în şomaj tehnic, alţii lucrează de acasă, iar firmele care presetează lucrările pe programele europene sunt silite să se încadreze în termene. Asta face ca…