M inistrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat lansarea în dezbatere publică a schemei de ajutor de stat aferente investiţiilor în modernizarea sistemului energetic, bugetul alocat fiind de 200 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare.
„Am lansat în dezbatere publică: Schema de ajutor de stat cu Ghidul specific şi anexe aferent investiţiilor în infrastructura energetică, în cadrul programului-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficienţă şi modernizarea reţelelor de termoficare – Sprijin pentru modernizarea şi realizarea de centrale în cogenerare de înaltă eficienţă şi
pentru modernizarea reţelelor de termoficare. Schema de ajutor de stat privind sprijinirea modernizării/reabilitării reţelei inteligente de
termoficare din Fondul pentru Modernizare se adresează unităţilor administrativ-teritoriale şi operatorilor de transport şi distribuţie a energiei termice definiţi conform legislaţiei naţionale în vigoare, care propun investiţii în distribuţia energiei termice de la nivelul sistemelor
centralizate de termoficare, în vederea creşterii confortului termic al consumatorilor, simultan cu scăderea costurilor aferente producerii şi
consumului de energie şi luând în considerare evoluţiile în domeniul eficienţei energetice la nivelul centrelor urbane”, a scris, pe Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Prezenta schemă se aplică pentru proiectele care vizează: modernizarea/reabilitarea reţelei
termice inteligente; creşterea securităţii furnizării energiei termice prin reducerea numărului de întreruperi; crearea infrastructurii necesare pentru dezvoltarea unor activităţi economice noi, precum şi dezvoltarea infrastructurii energetice termice naţionale la standarde europene aplicabile în domeniu; creşterea eficienţei energetice în sistemele centralizate de transport şi distribuţie a energiei termice, prin optimizarea reţelelor de distribuţie/transport a/al agentului termic,
precum şi prin implementarea unui sistem de conducte dotate cu sistem de detectare,
semnalizare şi localizare a pierderilor.
Monika BACIU