Ministerul Educației a publicat lista finală cu cele 450 de unități de învățământ incluse în programul ”Masa caldă”. În județul Hunedoara sunt 20 de astfel de unități de învățământ incluse în proiect, cinci fiind din Valea Jiului.
Școala Gimnazială Râu de Mori, Liceul tehnologic Retezat Uricani, Liceul Tehnologic Mihai Viteazu Vulcan, Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși Petrila, Colegiul Economic Emanuil Gojdu Hunedoara, Liceul Tehnologic Ovid Densușianu Călan, Școala Gimnazială ”Ion Buteanu” Buceș, Liceul cu Program Sportiv ”Cetate Deva”, Școala Gimnazială IG Duca Petroșani, Școala Gimnazială Mircea Sântimbreanu Brad, Școala Gimnazială Pui, Școala Gimnazială Nr. 3 Lupeni, Școala Gimnazială Băcia, Școala Gimnazială Hărău, Școala Gimnazială Certeju de Sus, Școala Gimnazială Ohaba, Școala Gimnazială Dobra, Școala Gimnazială Sîntămărie Orlea, Liceul Tehnologic Agricol ”Alexandru Borza” Geoagiu și Liceul Tehnologic de Transport Feroviar ”Anghel Saligny” din Simeria sunt unitățile de învățământ din județ care vor beneficia de programul ”Masa caldă”.
În anul 2023, finanțarea programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 450 de unități de învățământ preuniversitar de stat este de 133.441.000 de lei. Guvernul alocă aceeași sumă de 15 lei anul acesta pentru un copil, la fel ca și anul trecut, potrivit Hotărârii de guvern din 28 septembrie.
“Adoptarea acestei Ordonanțe de urgenţă a Guvernului face parte din măsurile rapide și coerente de intervenție integrată pentru diminuarea riscului de excluziune și de abandon școlar care grefează asupra populației școlare din medii dezavantajate geografic, economic sau social, contribuind în final la realizarea obiectivului major al Ministerului Educației și anume asigurarea accesului echitabil și nediscriminatoriu la o educație de calitate a tuturor copiilor și tinerilor din România”, scrie în nota de fundamentare.
Monika BACIU