Un număr de 19 oameni, ce au vârste cuprinse între 42 şi 76 de ani sunt acum internaţi la Spitalul din Vulcan, spital considerat în judeţul Hunedoara, drept un spital suport pentru COVID. Oamenii au fost duşi pe secţia infecţioase, iar cei fără simptomatologie pe secţia de paliative.
Pacienţii sunt din mai multe localităţi din judeţul Hunedoara şi sunt aduşi aici cu salvări, personalul fiind echipat corespunzător.
„În momentul de faţă avem 19 cazuri de suspiciuni COVID. 11 sunt internaţi pe secţia de boli infecţioase şi încă 8 în spital. Ne-au parvenit de la Hunedoara, Haţeg, Simeria, Petroşani. Am avut un pacient, la care ne-a venit rezultatul în cursul zilei de duminică. Noi nu avem sâmbătă, duminică, ori zile libere. Cum am fost anunţaţi de rezultatul pacientului, l-am trimis la Deva, unde este spital COVID. Este primul pacient pozitiv de la noi, pozitiv”, a spus Ingrid Darcy, medic secţia boli infecţioase Vulcan.
Aici, fiecare pacient adus, este testat şi analizele ajung la un spital în care acestea sunt efectuate. Până la sosirea lor, însă, oamenii rămân aici internaţi, în Valea Jiului, la Vulcan, fiind secţie de infecţioase. „Pacienţii sunt internaţi, li se administrează tratament simptomatic, în funcţie de simptomatologia fiecăruia. Se recoltează analize pentru PCR. Aşteptăm rezultatul analizelor şi, în funcţie de rezultat, dacă pacientul este negativ, e ok, iar dacă este pozitiv, se trimite la un spital COVID”, mai explică medicul Ingrid Darcy.
Primarul, care a verificat modul cum se organizează cei din spital a dat asigur[ri că situaţia este sub control. „Avem un cort în curtea spitalului, unde se face triajul. Persoanele suspecte intră aici, medicul îl consultă, iar dacă este suspect COVID intră în secţia de contagioase, iar dacă nu, intră la urgenţă şi intră pe alte secţii, cum ar fi cea de paliative. Sunt bine organizaţi cei de la spital şi la cei care s-a constatat că sunt pozitivi, sunt trimiţi la Deva, sau în alt spital, unde este spital COVID. La noi sunt doar în trecere şi cei de aici sunt cei care aşteaptă rezultatele”, a spus Gheorghe Ile.
Pacienţii aduşi aici se încadrează în media de vârstă de la nivel naţional şi unul dintre ei, a cărui analize au indicat infecţia cu COVID -19, este primul pacient pozitiv care a fost internat aici. Ulterior, acesta a plecat la Deva. „Testarea are loc la Cluj sau Timişoara, în funcţie de capacitatea fiecărui laborator. Pacienţii internaţi acum au între 42, până la 76 de ani. Cel pozitiv are 57 de ani”, a mai adăugat dr Ingrid Darcy.
Deocamdată, doar la Vulcan sunt aduşi pacienţi suspecţi, pentru că acest spital, alături de cel din Lupeni, sunt spitale-suport. În momentul în care va fi necesar, spitalul de la Petroşani va fi transformat în spital COVID, însă, deocamdată, pacienţii pozitivi ajung la Deva.
Până luni la prânz, în judeţul Hunedoara era raportat un număr de 138 de pacienţi pozitivi. În România sunt 157 de oameni care au murit, inclusiv din Hunedoara. Alţi 179 de pacienţi sunt acum în stare gravă la ATI.
Diana Mitrache