Au sosit și în județul nostru elevi din Ucraina, iar ei au fost înscriși ca audienți în unități de învățământ din județ. Totul, până la terminarea războiului și pentru ca aceștia să nu piardă contactul cu școala.
Inspectoratul Școlar Județean a început repartizarea preșcolarilor și s elevilor din zona conflictului armat din Ucraina, la unitățile de învățământ în care aceștia pot desfășura activități educaționale.
O comisie s-a ocupat de acest lucru și au fost soluționate 17 solicitări depuse de părinții unor elevi ucrainieni.
Pentru 12 elevi care au fost înscriși ca audienți în învățământul primar, a fost redeschisă Școala Primară Nălați, unde aceștia desfășoară cursuri conform curriculumului românesc, sub îndrumarea unui cadru didactic calificat, vorbitor de limbă ucraineană.
La Liceul Teoretic „I.C. Brătianu” Hațeg, au fost înscriși, ca audienți, doi elevi în clasa
a X-a, la Școala Gimnazială „Hadrian Daicoviciu” Orăștioara de Sus, a fost înscris un elev în clasa a V-a, la Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara,
un elev va urma cursurile clasei a III-a, iar la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara, a fost înscris un elev în clasa pregătitoare.
La dispoziția acestor elevi vor fi puse echipamente electronice din stocuri suplimentare. Pentru elevii înscriși în învățământul primar au fost asigurate și rechizitele școlare, iar pentru elevii din învățământul gimnazial și liceal, primăriile din localitățile de domiciliu s-au
preocupat în vederea asigurării hranei și transportului elevilor. De asemenea, elevii vor beneficia de asistență psihopedagogică și consiliere, dar și de servicii medicale în cadrul unităților complexe de asistență medicală de tip spital, la care au fost repartizați.
Diana Mitrache