Pe listele pentru Camera Deputaților și Senat sunt înscriși 160 de candidați în județul Hunedoara. Sunt printre ei și primari și foști politicieni cu state vechi în Parlament, ori chiar foști mi niștri, dar și oameni simpli. Hunedorenii au avut de ales politicieni și independenți.

19 partide politice sunt pe lista pentru Senat şi 18 pentru Camera Deputaţilor, potrivit Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 22 (BEJ) Hunedoara.

Pentru Camera Deputaţilor sunt 95 de candidaţi ai partidelor şi un independent, în timp ce pentru Senat sunt 64 de candidaţi din partea partidelor politice.

Printre cei care au intrat în cursă sunt și cei care au îndeplinit până acum funcția de deputaţi, senatori, ori primari, dar avem și oameni care nu au făcut politică la nivel înalt.

Potrivit BEJ Hunedoara, şi-au trimis reprezentanţi în competiţia pentru un loc în Parlament (în ordinea depunerii listelor de candidaţi): Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Partidul Dreptate şi Respect în Europa Pentru Toţi, Uniunea Democrată Maghiară din România, Alianţa pentru Unirea Românilor, Uniunea Salvaţi România, Partidul SOS România, Partidul Forţa Dreptei, Alianţa Naţională Creştină, Partidul Reînnoim Proiectul European al României (REPER), Partidul Patrioţii Poporului Român, Alianţa Politică România Socialistă, Partidul Naţional Conservator Român, Partidul România în Acţiune, Partidul Noua Românie, Partidul Sănătate Educaţie Natură Sustenabilitate (SENS), Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională, Partidul Oamenilor Tineri.

Candidatura persoanei propuse de Partidul Social Democrat Independent pentru Camera Deputaţilor a fost respinsă în județul Hunedoara.

 

Diana Mitrache