15 august a fost o primă dată înaintată de constructor, pentru finalizarea drumului din Parâng. Artera este gata, dar mai sunt lucrări adiacente și absolut necesare, iar parapetele încă nu au fost achizionate. Cei de la Consiliul Județean Hunedoara spun că drumul poate fi folosit, însă, după această dată vor mai fi și alte lucrări necesare.

Parapetele de sprijin pentru zonele de curbe ajung mai greu în Parâng, din cauza unui singur furnizor care le vinde în toată Europa. Se stă la rând, a spus constructorul drumului din Parâng și asta face ca termenul de 15 august să fie improbabil. „Constructorul a promis că august este finalizarea acestui proiect. Este un proiect mare al nostru, al Consiliului Județean Hunedoara și vom vedea dacă se ține de cuvânt”, a spus Costel Avram, adminitrator public al județului Hunedoara.
Nicolae Lăzărescu, reprezentantul firmei constructoare STRABAG a spus că are de montat aceste parapete pe o lungime de 2,35 km și că pe porțiunea respectivă a montat o grindă, până la sosirea plăcilor cu pricina. Asta, pentru ca drumul să poată fi practicabil. „Se poate circula, dar nu are toate condițiile. Trebuie montați parapeții, trebuie trasat și apoi trebuie rezolvată problema parcării de sus, din munte, care va fi un loc unde lumea va merge pentru fotografii cu Valea Jiului”, a mai adăugat Costel Avram.

Oficialii CJ Hunedoara dau asigurări că peste tunelurile de la drumul din Parâng se va putea schia
Și dacă lucrările la drumul din Parâng sunt în grafic, consilierii județeni vor să știe și dacă până la începerea sezonului de iarnă, pârtia de schi care se află pe traseul tunelurilor va fi funcțională.
” Drumul din Parâng secționează o pârtie de schi și v-aș ruga, dacă se poate, până la începerea sezonului, asta însemnând cel târziu 1 noiembrie, să găsim soluții, astfel încât acea pârtie să fie funcțională. Pentru că acea pârtie de schi este deservită de singurul telescaun modern din Parâng, iar cei care au afaceri în munte – și, de ce nu? și cei care suntem în oraș – și încercăm să supraviețuim recesiunii și situației actuale suntem afectați de lipsa acestei pârtii. Sunt foarte mulți turiști care au venit anul trecut, au urcat, au coborât și au plecat din Valea Jiului, din cauză că nu au putut schia. Deci, chiar dacă există această situație excepțională, că nu se poate finanța, să găsim o soluție, în așa fel încât trecerile peste drum să fie rezolvate”, a întrebat consilierul județean Adrian Zvâncă.
Oficialii CJ Hunedoara dau asigurări că peste tunelurile de la drumul din Parâng se va putea schia
”Eu vreau să vă spun, domnule Zvâncă, că Consiliul Județean a avut în vedere acest lucru. Am fost, împreună cu conducerea Primăriei Municipiului Petroșani, fiindcă în proiect nu existau acele două tuneluri. Acele două tuneluri au venit după aceea, am revenit la proiect și acestea au fost pe neeligibile. Deci acele două tuneluri, plus pământul care va fi pus pe tuneluri, pentru ca pârtiile să fie funcționale și iarna, sunt din banii proprii ai consiliului județean. (…)drumul de acces în Parâng va fi finalizat, inclusiv cu cele două tuneluri și iarna se va putea schia peste cele două tuneluri”, a replicat Costel Avram, administratorul public al CJ Hunedoara.
Contractul a fost semnat acum trei ani, în munte și sunt nu mai puțin de 3.725 de metri de drum reabilitat. Artera traversează chiar și părți ce intersectează pârtia de schi, acolo unde acum sunt tunelurile, are aproximativ 4 km și jumătate de rigole betonate, care vor drena apele, mai multe podețe și pe 2 km și 200 de metri a fost construit un zid de sprijin.
Contractul a fost semnat acum trei ani, în munte și sunt nu mai puțin de 3.725 de metri de drum reabilitat. Artera traverseză chiar și părți ce intersectează pârtia de schi, acolo unde acum sunt tunelurile, are aproximativ 4 km și jumătate de rigole betonate, care vor drena apele, mai multe podețe și pe 2 km și 200 de metri a fost construit un zid de sprijin. Pentru acest proiect a fost alocată suma de aproximativ 17, 3 milioane de lei, acolo urmând să fie montați parapeții ce vin din Italia.
Diana Mitrache
Monika BACIU