Guvernul României a adoptat, în această după-amiază, Hotărârea de Guvern prin care se alocă 40 de milioane de lei pentru construirea celor 100 de apartamente din orașul Aninoasa.
Proiectul de Hotărâre de Guvern a fost inițiat de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian. Va fi alocată suma de 40 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru cheltuieli curente și de capital în vederea echilibrării bugetului local al orașului Aninoasa.
În zilele de 13 și 14 februarie ale acestui an, două seisme cu magnitudinea de ML 5,2, respectiv ML 5,7, au afectat 20 de imobile construite în anul 1895 din orașul Aninoasa. Este vorba despre construcții din cărămidă în care își au domiciliul 377 de persoane dintre care 80 de copii. În urma evaluărilor din teren, 11 imobile au fost evacuate.
Analiza făcută de conducerea Consiliului Județean Hunedoara și a Instituției Prefectului, împreună cu factorii de răspundere din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și Primăriei Aninoasa, a condus la concluzia că singura soluție pentru rezolvarea problemelor persoanelor grav afectate de seisme este obținerea de fonduri de la Guvernul României pentru construcția în regim de urgență a unui ansamblu de 100 de apartamente pentru asigurarea spațiilor locative.
„Mulțumesc Guvernului României, premierului Nicolae Ionel Ciucă, pentru că a înțeles drama prin care trec aceste familii și pentru receptivitatea demonstrată prin alocarea în regim de urgență a fondurilor necesare construirii noilor locuințe. Mulțumesc, de asemenea, domnilor miniștri Attila Cseke și Adrian Câciu pentru susținerea acestei Hotărâri de Guvern și sper ca demersul nostru comun să aibă o finalitate fericită pentru familiile ale căror locuințe au fost afectate de cele două seisme. Au fost voci, e adevărat, izolate, care au comentat, ca de obicei, că nu se iau măsuri pentru acești oameni, că autoritățile nu se implică și așa mai departe. Iată că adevărul vede lumina zilei prin această alocate de fonduri! La baza hotărârii de astăzi se află o documentație la care s-a lucrat intens, cu multă atenție, pentru ca inițiativa noastră să aibă succes. Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat! Mulțumirea noastră va fi deplină când vom vedea familiile afectate de cutremure în noile locuințe”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.