Din toate grupurile pe care le detin cele douã termocentrale din cadrul Complexului Energetic Hunedoara functioneazã doar unul. Cele douã termocentrale au 10 grupuri în dotare, dar teoretic functioneazã 6, iar practic doar unul. De câteva luni bune acesta sustine întregul Complex Energetic Hunedoara. Astfel, energia produsã de termocentrala de la Mintia si injectatã în sistemul energetic national plãteste salariile tuturor angajatilor CEH.
“Noi functionãm cu un singur grup. Stocul era ieri de 17 mii de tone, foarte putin în conditiile în care grupul trei are nevoie de circa 2500 de tone pe zi pentru a functiona la parametri normali, iar productia de huilã din Valea Jiului este de circa 2500 de tone pe zi. Noi de câteva luni asa functionãm. Singuri si cu un singur grup”, a declarat Mircea Crisovan, presedintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Mintia. Potrivit acestuia, Mintia nu va putea functiona iarna aceasta cu mai putin de un grup energetic, iar stocul minim de cãrbune trebuie sã fie de cinci ori mai mare.
“Minim 50.000 de tone trebuie sã avem ca stoc tampon pentru perioada de iarnã pentru cã atfel termocentrala s-ar putea sã se blocheze si riscãm sã distrugem si ce avem”, a mai spus sursa citatã. La termocentrala Paroseni situatia este mai criticã. Abia dacã sezonul acesta a functionat singurul grup energetic.
“Noi avem 19.600 de tone, dar nu functionãm. E o situatie extrem de gravã din cauzã cã cele patru unitãti miniere de la CEH si cele douã de la SNIM nu pot sã asigure cantitatea necesarã de cãrbune nici pentru functionarea unui grup. Minele nu pot sã asigure necesarul de cãrbune nici mãcar la un grup. Cu 2500-2600 de tone pe zi nu poate sã functioneze ambele termocentrale”, a declarat Mihai Lorincz, presedintele Sindicatului Liber Electrocentrale Paroseni. Pentru a functiona în conditii normale, termocentrala Paroseni are nevoie de circa 2300 de tone de cãrbune pe zi, iar Mintia 2800 tone de cãrbune pe zi. Productia de huilã din Valea Jiului este undeva la 2600 de tone pe zi.
“Grupul de la Paroseni e oprit acum din cauza pretului mic al energiei. Pretul este de circa 150 de lei, iar noi producem energia cu 420 de lei”, a mai spus sursa citatã. Sindicalistii sustin cã singura salvare a CEH ar fi un mix energetic, însã interesele care graviteazã în zona energeticã sunt mult prea mari pentru ca acest proiect sã se concretizeze.
“Mixul energetic ar fi salvarea noastrã, dar nimeni nu va accepta ca noi sã atârnãm ca o piatrã de moarã de gâtul lor”, a mai spus Lorincz. În cazul în care termocentrala de la Paroseni nu va functiona în aceastã iarnã, CEH va pierde si bonusul de coregenerare de circa douã milioane de lei lunar.
Grigorescu, pãpusarul PNL?
Stocurile de cãrbune ale celor douã termocentrale din cadrul Complexului Energetic Hunedoara sunt la limita de jos. În tot acest timp, politicienii îsi fac campanie de imagine pe soarta CEH. Presedintele interimar al PNL Hunedoara, Florin Roman, aratã în cadrul unui comunicat de presã cât de roz este situatia la Complexul Energetic Hunedoara.
“Presedintele interimar al PNL Hunedoara, Florin Roman, s-a întâlnit în cursul zilei de ieri cu Ministrul Energiei, Victor Vlad Grigorescu, pentru a discuta posibilitatea asigurãrii cãldurii pe timp de iarnã în Valea Jiului si în municipiul Deva. În urma discutiei, Florin Roman a primit asigurãri cã nu se va sista cãldura în anotimpul rece în localitãtile deservite de unitãtile termoelectrice ale CEH, existând stocurile necesare de cãrbune pentru asigurarea cãldurii atât în Valea Jiului, cât si în municipiul Deva. Mai mult decât atât, ministrul Victor Vlad Grigorescu, sustine cã în urma disponibilizãrilor realizate în cadrul CEH, dar si dupã divizarea complexului, a fost stabilizatã situatia economicã a acestuia pentru urmãtorii 10 ani”, se aratã într-un comunicat de presã al PNL Hunedoara. Problema este cã nu existã suficient cãrbune pe stocul termocentralelelor astfel încât acestea sã poatã functiona la parametri normali, iar politicienii se folosesc le CEH pentru a-si construi campania de imagine. Mai mult decât atât, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, care declara cã politicul nu trebuie sã se amestece în problemele companiilor de stat, acum este folosit pe post de pãpusã electoralã.
“Povestea bãgãrii în faliment a Complexurilor Energetice pentru cã se doreste importul de energie e o temã pe care mai multe grupuri politice o vehiculeazã în jurul campaniei electorale. Realitatea este exact inversã, dar probabil cu cât spui ceva mai gogonat cu atât mai mult ai sanse sã fii crezut de cei care nu verificã adevãrul. În fapt, pentru prima datã, noi la Ministerul Energiei am publicat procentajul de dependentã dintre consumul de energie si productia de cãrbune (de aproximativ 30%). Noi suntem cei care am schimbat paradigma de interpretare din zona marilor companii energetice din cazuri sociale în companii fundamentale pentru securitatea energeticã. Si tot noi am stat si am lucrat din prima zi de mandat pentru a corecta dezastrul financiar pe care l-am mostenit la Complexul Energetic Hunedoara si la Complexul Energetic Oltenia”, scria în urmã cu ceva timp pe Facebook, Victor Grigorescu.
Monika BACIU