T imp de două zile (16-17 februarie a.c.) municipiul Deva a fost gazda a „două partide de fotbal”, desfășurate la nivel teoretic: „Conferința privind dezvoltarea fotbalului hunedorean” și Adunarea Generală Extraordinară a A.J.F.Hunedoara.
5,8,7
5 reprezentanți ai F.R.F. au fost la prima întâlnire (Răzvan Burleanu-președinte, Octavian Goga-vicepreședinte, Gabriel Bodescu-secretar general adjunct, Felix Grigore-manager Departamentul competiții, Mihai Stoichiță-director tehnic) 8 primari hunedoreni și 7 președinți de A.J.F.-uri din țară au fost prezenți la întâlnire, precum și conducerea județului Hunedoara, CJ și Prefectură. În calitate de amfitrion, președintele A.J.F.Hunedoara, Cristian Petrean a prezentat un amplu material, în urma căruia a fost parafat un parteneriat A.J.F.Hunedoara-Prefectură, privind gradul de dezvoltare a relațiilor și cooperări în viitorii ani. S-au punctat destule aspecte, cu intervenții pertinente a unor primari (ex.Ovidiu Furdui-Crișcior), a invitaților A.J.F. (Răzvan Cadar-A.J.F.Arad), dar și discuții „pe contre”
(Răzvan Burleanu- F.R.F. vs Ion Bădin-C.J.Hunedoara).
S-a subliniat, ca o idee generală, că fără implicarea majoră a autorităților locale,
fotbalul nu poate avea un viitor prea bun. Să sperăm că cei vizați și-au însușit cele discutate la Conferință.
REPRIZA
DE FOTBAL
A doua zi, în Sala de conferințe a Inspectoratului Școlar Hunedoara, în prezența delegațiilor echipelor afiliate la A.J.F.Hunedoara a avut loc Adunarea Generală Extraordinară, „vârful de lance” fiind alegerea președintelui și a Comitetului Executiv pe viitorii patru ani. Cu Cristian Petrean-președinte și Octavian Goga-vicepreședinte F.R.F., la pupitru, lucrurile au mers extrem de operativ, mai exact 45 de minute, cât o …repriză de fotbal!
Amănunte, picanterii și alte alea, în ediția de mâine.
A consemnat Genu TUȚU