Din anchetele declansate de Comisia Europeana privind contractele din energie ale ”baietilor destepti” au inceput sa razbata informatii ca s-ar putea ca acesti baieti sa ramburseze toate sumele incasate necuvenit si sa plateasca amenzi grele. Acest lucru l-a declarat si seful misiunii FMI, Jeffrey Franks pentru Ziarul Financiar.

In urma scandalurilor repetate si a informatiilor/sesizarilor primite de Comisia Europeana aceasta doreste sa stabileasca daca Hidroelectrica a subventionat in mod indirect ”clientii favoriti” vanzandu-le energie electrica la preturi sub nivelul pietei sau achizitionand de la acestia la preturi peste nivelul pietei.

Ca urmare, Comisia Europeana a anuntat in aprilie ca a initiat cinci investigatii aprofundate distincte pentru a evalua daca Hidroelectrica a incalcat normele comunitare privind ajutorul de stat, executivul UE aratand ca sunt indicii ca statul a influentat compania sa incheie contracte de vanzare si cumparare a energiei la preturi preferentiale.

Contractele bilaterale de vanzare a energiei au fost incheiate de Hidroelectrica intre 2001 si 2003 si expira in 2014, 2015 sau 2018. Compania vinde aproximativ 70% din energie pe care o produce prin aceste acorduri bilaterale, la preturi sub media pietei.

Seful misiunii Fondului Monetar International, FMI, in Romania, Jeffrey Franks a facut la randul sau precizari la acest caz ”rasunator”, care preocupa si Fondul.

Acesta a precizat pentru zf.ro ca “baietii destepti” care au contracte preferentiale cu Hidroelectrica ar putea sa plateasca amenzi si sa ramburseze toate sumele de care au beneficiat daca ancheta Comisiei Europene stabileste ca aceste contracte au reprezentat ajutoare de stat.

“La Hidroelectrica, daca ancheta Comisiei Europene va stabili ca a fost ajutor de stat, atunci acesti beneficiari va trebui sa dea inapoi toata suma (…) Sunt motivati sa fie de acord cu noile conditii ale statului. Urmeaza alte negocieri si se va cere o imbunatatire a conditiilor”, a spus Franks.

El a aratat ca o parte dintre “baietii destepti” au fost de acord cu renegocierea contractelor, dar mai sunt unii care refuza sa semneze in noile conditii.

Jeffrey Franks a refuzat sa dea numele firmelor care nu sunt de acord cu renegocierea contractelor, dar a mentionat ca este in interesul acestora sa fie de acord cu propunerile facute de autoritati, pentru ca risca sa aiba pierderi mai mari daca ancheta CE va stabili ca a fost ajutor de stat.

De precizat ca Ministerul Economiei va renegocia contractele cu asa numitii “baieti destepti” din energie in maxim zece zile, a declarat ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, in urma discutiilor de la BNR cu reprezentantii FMI si ai Comisiei Europene.

Ileana Firtulescu