Un individ din localitatea Petrila și-a terorizat fosta soție, copilul și foștii socri. Băut bine, dezaxatul s-a dus la locuința lor și a provocat un scandal monstru, iar până să intervină forțele de ordine, le-a stropit autoturismul cu benzină și i-a dat foc.
Speriați că ar putea să își pună în aplicare amenințările, fosta soție și părinții ei au cerut Judecătoriei Petroșani emiterea unui ordin de protecție. „În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul (…) s-a deplasat în data de 29.06.2025, spre seară, în orașul Petrila, în vederea provocării unui scandal la domiciliul reclamanților (n.r. foștii socri), unde locuiește și minorul (…), rezultat din căsătoria reclamantei cu pârâtul, loc unde provoacă des scandaluri. Inițial, pârâtul a localizat minorul care se juca în zona blocului. Minorul, văzând pârâtul puternic intoxicat cu alcool, a fugit de frica acestuia. În continuare, pârâtul și-a descărcat furia pe fosta soție și foștii socri, urlând în fața blocului, adresând injurături, obscenități și amenințări cu acte de violență, inclusiv cu suprimarea vieții reclamanților. După descărcarea furiei, pe moment, a plecat din zona blocului. În jurul orei 23:00, mașina, proprietatea foștilor socri, a luat foc. S-a apelat la serviciul 112, s-a adunat lumea, s-a reușit stingerea autoturismului. Producerea incendiului nu s-a datorat unui scurtcircuit, ci autoturismul a fost stropit cu un lichid inflamabil (probabil benzină) și aprins, probabil, de pârât. Ori de câte ori se deplasează pârâtul la locuința părinților, vizita degenerează în scandal, agresiuni fizice și distrugeri de bunuri. În prezent, viața reclamanților este insuportabilă din cauza pârâtului. Conduita pârâtului creează reclamantelor o adevărată temere, acesta recurgând la amenințări și expresii obscene, atât telefonic, cât și prin deplasări la domiciliul reclamanților, în vederea provocării de scandaluri”, se reține din plângere. Individul a fost condamnat în trecut pentru proxenetism, conducere fără permis și alte infracțiuni la regimul circulației, iar instanța a luat în calcul trecutul său infracțional și a emis un ordin de protecție pe o durată de opt luni, timp în care nu are voie să se apropie de fosta soție, foștii socri și fiul său.
foto ilustrativa