Un bărbat și-a pierdut viața, iar un altul a fost resuscitat, după ce s-au prăbușit cu un avion de mici dimensiuni in zona în care se află parcul de aventură Arsenal. Echipajele de prim ajutor au fost alertate prin 112.

La fața locului au fost trimise de urgență o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ. La sosirea echipajelor, s-a constatat că în aeronavă se aflau două persoane, ambele în stare de inconștiență. Una dintre victime nu prezenta semne vitale, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare.

 

„La sosirea echipajelor operative, ambele victime erau încarcerate. Din nefericire, pilotul avionului prezenta semne incompatibile cu viața. Însoțitorul acestuia a fost găsit inconștient, iar după ce a fost stabilizat de către echipajele medicale, a fost transportat de urgență la CPU Orăștie”, se arată în comunicatul ISU Hunedoara.

Cauzele exacte ale producerii evenimentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

De admin