A început sesiunea de înscrieri la Universitatea din Petroșani. Holurile sunt pline de cei care vor să ajungă studenți aici. Am vorbit și noi cu cei care acum își depun dosarele, ca să vedem pentru ce au optat. În 7 iulie a început oficial admiterea la cele trei facultăți ale universității din Petroșani. Taxa de înscriere este de 100 de lei și viitorii studenți sunt optimiști. La cea mai veche facultate, cea de Mine, cei care și-au depus dosarele au spus, fie că lucrează în domeniu și au nevoie de studii superioare, fie că speră să își găsească astfel un job mai bun. La fel și doamna, care lucrează acum în domeniul minier, la noi.


„Sper să aibă viitor și Facultatea de Mine. De ce nu? Am ajuns aici pentru că la pensie îmi vor fi de ajutor studiile superioare. Sunt pe ultima sută de metri cu decizia, dar cred că mă înscriu la Topografie”, spune un tânăr
„Am optat pentru Securitatea în industrie. În momentul de față nu prea am ce să aleg și acesta ar fi următorul pas. Lucrez la Gorj și sper să mă ajute facultatea”, afirmă un altul.
La Facultatea de mine sunt 47 de locuri fără taxă pentru Mine, Petrol și Gaze, 26 pentru Inginerie Civilă, tot atâtea pentru Ingineria mediului, și câte 27 pentru Inginerie industrială și Inginerie și Management.
Alți absolvenți au optat pentru Facultatea de Științe, iar aici sunt câte 25 de locuri fără taxă la fiecare specializare. Vorbim despre Științe Economice și Administrative, ori Științe Sociale.


Iar cei mai mulți vor să fie ingineri.
„Mă înscriu la Facultatea de Mecanică, Ingineria transportului și a traficului. Am ales pentru că vreau să avansez în carieră și mă ajută facultatea. Lucrez în transportul feroviar și cred că mă avantajează. Am tot văzut că facultatea de aici este renumită și de aceea vreau să aplic și eu”, spune un alt tânăr.
Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică scoate la concurs locuri fără taxă, dar și cu taxă, fie la Calculatoare și Tehnologia Informației, Ingineria Sistemelor, Inginerie electrică și energetică, ori Inginerie mecanică, industrială și transporturi.

Diana Mitrache

De admin