Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani, atrage atenția asupra rolului esențial pe care îl are noul ministru al Educației — aflat, de altfel, la conducerea ministerului și în ultimele șase luni — într-un context național în care reforma sistemului educațional este vitală pentru dezvoltarea economică a României.
„Noul ministru are o misiune delicată, atât în ceea ce privește învățământul preuniversitar, cât și cel universitar. La nivel național, este necesar să fie adoptate măsuri pentru eficientizarea sistemului economic, iar educația nu poate fi exclusă din această logică”, a declarat rectorul Universității din Petroșani, Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai.
Acesta subliniază că, pentru a evita un regres major în educație, este esențială o diagnoză realistă a sistemului, urmată de măsuri concrete de finanțare.
„Trebuie identificate deficiențele majore și asigurată finanțarea corespunzătoare. Fără investiții reale, nu putem vorbi despre o reformă sustenabilă, iar fără educație de calitate, nu putem susține o economie competitivă”, a mai precizat sursa citată.
Declarațiile vin în contextul unor presiuni tot mai mari asupra sistemului educațional românesc, atât din partea mediului academic, cât și din partea societății civile, care solicită soluții urgente pentru a opri degradarea calității învățământului și exodul tinerilor spre alte țări.
Monika BACIU