Universitatea din Petroșani își deschide porțile pentru viitorii studenți prin campania de admitere „Alege-ți drumul spre excelență!”. Instituția se adresează tinerilor care vor să își construiască un viitor solid prin educație de calitate, inovație și dezvoltare personală.

Oferta universitară este diversificată, fiind disponibilă prin cele trei facultăți ale universității, care includ programe de licență și masterat în domenii variate, de la inginerie până la științe economice și sociale. Astfel, studenții pot alege parcursul academic potrivit pentru cariere în sectorul public sau privat.
Universitatea pune la dispoziție un mediu modern și dinamic, cu săli echipate cu tehnologie de ultimă generație, laboratoare performante și acces la proiecte de cercetare. Cadrele didactice se remarcă prin deschiderea și implicarea în procesul de formare a studenților.
Procesul de admitere a fost digitalizat, facilitând înscrierea online, rapidă și sigură, direct de pe site-ul oficial al universității, astfel încât candidații din toată țara și diaspora să poată accesa cu ușurință oferta educațională.
Cu o tradiție de peste 75 de ani, Universitatea din Petroșani continuă să fie un reper important în învățământul superior românesc, adaptându-se constant cerințelor pieței muncii și pregătind specialiști competenți pentru provocările viitorului.
Pentru detalii și înscrieri, viitorii studenți sunt invitați să consulte site-ul oficial al universității.
Monika BACIU

 

De admin