Universitatea din Petroșani continuă să investească în infrastructură și cercetare, în ciuda unui context bugetar mai restrictiv.
Conducerea instituției anunță că obiectivele stabilite pentru anul universitar în curs sunt, în mare parte, atinse, atât pe plan educațional, cât și în ceea ce privește cercetarea științifică.
„Am câștigat câteva granturi importante, depuse anul trecut sau în primele luni ale acestui an universitar – în octombrie, noiembrie și decembrie. Alte proiecte se află în etapa finală de evaluare și sperăm să obținem, în curând, finanțare pentru două inițiative esențiale: una dedicată cercetării de excelență, iar cealaltă pentru digitalizare și creșterea eficienței procesului educațional”, a declarat rectorul Universității din Petroșani, prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai.
Universitatea își propune, totodată, să extindă parteneriatele cu mediul economic și să participe la viitoare competiții de finanțare, consolidând astfel direcțiile asumate în strategia instituțională.
Pe zona investițională, chiar dacă resursele au fost mai limitate, fondurile disponibile au fost folosite eficient. În prezent, trei proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional sunt în implementare. Acestea vizează reabilitarea și eficientizarea energetică a atelierului-școală – care va beneficia de laboratoare moderne pentru instruirea practică și cercetare aplicată – și continuarea dotării laboratoarelor universitare. Cele două proiecte de dotare au un grad de realizare a achizițiilor de circa 45–50%, urmând a fi finalizate după încheierea lucrărilor de reabilitare.
Rectorul Radu Sorin Mihai subliniază că, în pofida provocărilor financiare, universitatea rămâne fidelă direcției sale strategice: „formarea studenților într-un mediu educațional modern, competitiv și ancorat în cerințele pieței muncii și ale cercetării actuale”.
Monika BACIU