p

 

A devenit deja o tradiție ca, primăvara., după topirea zăpezilor și după ce înghețul-dezghețul au afectat puternic, să fie reabilitat Centrul Civic al municipiului Petroșani.

Se lucrează din nou la lipirea și înlocuirea plăcilor de piatră, care s-au desprins din pavaj. Este una dintre principalele probleme ce apar în Petroșani, sau la Vulcan, acolo unde, prin proiectul de execuție, s-au folosit plăci prea subțiri pentru clima care presupune aici când temperaturi scăzute, când precipitații puternice, când zile toride. Așa că, în aceste zile, este din nou decopertat centrul municipiului și plăcile sunt lipite pentru a rezista încă o perioadă.
Primăria Petroșani a finalizat lucrările de reabilitare din zona pietonală și cea a parcurilor din centrul orașului, în cadrul unui proiect european în valoare de 19,5 mil. lei (peste 4,5 mil. euro). Proiectul a primit finanțarea în cadrul Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – ”Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”, Domeniul major de intervenție 1.1 – ”Planuri integrate de dezvoltare urbană”, Sub-domeniul ”Centre urbane”.
Lucrările au presupus reabilitarea zonei pie-tonale cuprinsă între piața Victoriei și parcul Comunitatea Europeană din zona Teatrului Dramatic I.D Sîrbu, instalarea a șase panouri informative privind trasee turistice, transport în comun, condiții climaterice, dar și reabilitarea celor cinci parcuri din zona centra-lă (Comunitatea Euro-peană, Pensionarilor, I.L. Caragiale, Rom-telecom și Brădet).

Diana Mitrache