Ciobănia și tehnologia: pregătiri de Paști în Valea Jiului

Undeva, deasupra Petroșaniului, într-un loc de unde se vede bine Parângul, în cătunul Dâlja, ciobanii își pasc oile, iar perioada în care turmele întineresc este muncă grea, cu normă întreagă. Petre Șotângă, un fost miner, născut într-o familie tradițională de momârlani, spune că petrece mai bine de jumătate de zi la oi. Le face curat, le dă cel puțin de 5 ori porumb, ori chiar sfeclă de zahăr, iar noaptea supraveghează totul din casă. Cum a îmbinat ciobănia cu tehnologia modernă ne spune chiar el. L-am găsit pe deal, alături de alți câțiva membri ai familiei, în timp ce abia își vedeau capul de treabă.

„E ca un hobby. Am muncit la mina Livezeni, de unde am ieșit la pensie acum un an. Am 24 de ani de subteran, dar acum, ca pensionar, îmi fac cum vreau programul. Și mă ajută și tehnologia. Că am montat camere de supraveghere în saivan. Mă uit noaptea pe cameră, că să urc dealul din casă, la oi, o noapte întreagă, când ele fată sau nu, e mai greu. Așa că, mă trezesc, mă uit să văd care cum e, și poate nu fată. Vii de 3, sau 4 oi, iar dacă nu văd, dimineața mă trezesc cu ele fătate. Aici trebuie să ai grijă de ele, cu mielul, să nu se sufoce cu placenta. Trebuie să faci din pasiune asta, altfel nu merge”, spune Petre Șotângă.

Omul și-a selectat atent turma, are oi din câteva rase rare. De mai bine de un an a aclimatizat la noi, în Valea Jiului, o rasă care pare diferită de cele de aici. Zona noastră este cunoscută pentru țurcana de Valea Jiului, dar la Petre Șotângă găsim și din rasa Rațca. Sunt oi cu coarne drepte, mai masive și pe care încearcă să le aclimatizeze aici, deși sunt oi cărora le place mai mult căldura. „Îmi sunt dragi, că altfel nu ar fi rentabil. Cam ce iei pe mere, dai pe pere. Am înmulțit rasa asta pe care o am de anul trecut. Acum a fătat una doi miei, iar acum e pe saivan. Le-a mers bine, dar lor nu prea le place frigul. Și anul acesta am avut iarnă. Noi, dacă suntem născuți și crescuți la oi, e ca un drog. Ca și cum vor cei care le place să fumeze sau să bea o cafea. Pe mine bunicii m-au făcut să îmi placă. Mă luau cu ei: hai nepoate! Acum facem cu pasiune”, mai spune Petre.

În locul în care își paște turma e ca în farmacie. Rar am văzut atât de multă curățenie la oi. Toate dorm pe paie proaspete, într-un hambar în care să nu ajungă nici prădătorii, iar cei care au nevoie de miei pentru Paști deja au tocmit unul, direct din ogradă. „Oamenii mă știu, vin de ani de zile. Eu nu vând mult, că vreau și să întineresc turma. Dar sper să fie și un preț bun, anul acesta. Că muncă și bani am cam băgat în ele”, spune ciobanul din Dâlja.

Stă pe un deal curățat și pregătit în fiecare zi pentru oile lui, deși, ca orice miner la pensie, ar fi putut să își vadă liniștit de anii pe care îi mai are de trăit. Dar pasiunea născută în copilărie nu îl lasă să stea degeaba și, an de an, caută specii noi de oi, le încrucișează și e mândru când ne arată cât de mari sunt ugerele oilor lui și cât de masive sunt aceste animale atent îngrijite de el. E printre punții crescători de la noi care încă nu a abandonat meseria de cioban, dar și unul dintre cei care apelează la tehnologia modernă, ori de câte ori are ocazia.

Diana Mitrache