Anchetă pentru un director din Uricani
Mihaela Tetileanu, director al Liceului Tehnologic „Retezat” de la Uricani este acum verificată, după ce mai mulți profesori din școlile de acolo au semnat o petiție împotriva acesteia. Inspectoratul Școlar Hunedoara anchetează acest caz.
„Există petiții depuse la Inspectoratul Școlar. Noi am numit o comisie, care verifică toate aspectele sesizate și vom lua măsură în conformitate cu legislația în vigoare. Nu dorim să ne pronunțăm, decât la finalul verificărilor”, a spus Maria Ștefănie, inspector general IȘJ Hunedoara.
Mai mulți profesori au făcut plângere la forul superior de la Deva, pe motiv că nu sunt de acord cu profesoara care conduce liceul din Uricani. La finele săptămânii trecute, Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic „Retezat” din orașul Uricani a decis demiterea din funcție a directorului unității de învățământ, Mihaela Tetileanu, cea care a ocupat funcția de director din 4 octombrie 2022.
Contactată telefonic, Mihaela Tetileanu a precizat că se află internată în spital și, ca atare, nu poate face declarații.
Profesorii din școală, care s-au plâns Inspectoratului Școlar Județean, au spus că, pe parcursul mandatului, climatul în școală a avut de suferit, fiind semnalate mai multe conflicte cu cadrele didactice.
Diana Mitrache