O nouă atracție cu adrenalină va fi inaugurată în Straja
Stațiunea Straja se pregătește să intre într-o nouă etapă de dezvoltare turistică, odată cu inaugurarea unei atracții care promite să diversifice activitățile disponibile pe tot parcursul anului. Reprezentanții Complexului Montana au anunțat că numărătoarea inversă până la deschiderea oficială a început, evenimentul fiind programat în zilele următoare.
Noua investiție, Baloo Coaster – sania pe șine, este prezentată drept una dintre cele mai spectaculoase experiențe din stațiune, combinând viteza, adrenalina și distracția într-un concept accesibil indiferent de anotimp. Atracția va fi disponibilă 365 de zile pe an și se adresează atât turiștilor în căutare de senzații tari, cât și familiilor care își doresc activități recreative.

„Straja nu mai este doar o destinație pentru schi”, transmit reprezentanții complexului, care își propun să schimbe percepția tradițională asupra stațiunii și să atragă vizitatori pe tot parcursul anului.
Prin această investiție, Straja își consolidează poziția pe harta turismului montan din Valea Jiului, diversificând semnificativ oferta de agrement și ridicând nivelul experienței turistice.
Monika BACIU
foto Complex Montana Straja