Bursuci în Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina

b1

 

Doi bursuci au fost surprinși de obiectivul camerelor de filmat în munții din apropierea noastră. Ei apar, atât ziua, cât și noaptea și par că se joacă, la intrarea într-o vizuină săpată în stâncă. Este dovada că fauna se simte bine aici.

Cei doi bursuci simpatici, cu mult chef de joacă, au făcut un adevărat spectacol în fața unei camere de monitorizare a faunei instalată în Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina. Acestea sunt montate tocmai pentru a monitoriza fauna de aici și, de această dată, cei care au devenit protagoniști în film, sunt bursucii.
Bursucul este un animal deosebit de îngrijit, spun rangerii care au publicat imaginile, care se hrănește cu fructe, semințe, larve sau ouă. Toamna își face provizii, pe care le depozitează în vizuină, pentru perioada iernii, când are o activitate redusă.
Vizuina lui poate fi complexă, iar, în unele cazuri, ajunge la o adâncime de 2 metri, cu galerii lungi, de până la 8 metri, în care bursucii au încăperi speciale pentru provizii.

Diana Mitrache