Închisoare pentru conducere cu permis falsificat

inchi

Individul în vârstă de 42 de ani, acuzat de mai multe infracțiuni la regimul circulației rutiere, fusese condamnat în două rânduri de către Judecătoria Petroșani la pedepse cu suspendare, dar acest lucru l-a încurajat să comită aceleași infracțiuni.

Acum a fost condamnat și la Timișoara, iar instanța n-a mai fost îngăduitoare. Individul a fost acuzat de conducerea unui autovehicul neînmatriculat, fără permis de conducere, dar și de uz de fals — fapte care, potrivit instanței, s-au întins pe mai mulți ani și au fost comise în stare de recidivă. Cazul a ajuns pe rolul instanței după ce, în noiembrie 2019, bărbatul a fost prins la volanul unui autoturism Volkswagen Golf, cu numere provizorii expirate de câteva luni, fără a deține permis de conducere. La control, el le-a prezentat polițiștilor un permis eliberat în Cehia, care s-a dovedit ulterior a fi complet fals. Ulterior, la aproape doi ani distanță, în septembrie 2021, același individ a fost depistat din nou conducând un alt autoturism, de această dată în punctul de trecere a frontierei Jimbolia, pe sensul de ieșire din țară, deși nici de această dată nu poseda permis de conducere valabil.
Prescripție pentru faptele din 2019
În urma analizării dosarului, instanța a stabilit că pentru faptele comise în 2019 s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, astfel că procesul penal a fost încetat. Concret, instanța a arătat că termenul general de prescripție s-a împlinit la începutul anului 2025, având în vedere suspendarea cursului prescripției pe durata stării de urgență din pandemie. Prin urmare, pentru acele fapte (conducere fără permis, autoturism neînmatriculat și uz de fals), judecătorii nu au mai putut aplica o pedeapsă. Totuși, pentru infracțiunea comisă în septembrie 2021 – când inculpatul a condus din nou fără permis, în ciuda condamnărilor anterioare – instanța a reținut vinovăția și a dispus o nouă condamnare. Din fișa de cazier rezultă că bărbatul nu este la prima abatere. Fusese anterior condamnat pentru infracțiuni similare, inclusiv în 2013, 2017 și 2018, primind pedepse cu închisoarea pentru conducere fără permis. Unele dintre acestea fuseseră executate, iar altele s-au soldat cu suspendarea condiționată a pedepsei.

„O atitudine sfidătoare față de lege”

În motivarea sentinței, instanța arată că faptele bărbatului denotă o „perseverență infracțională” și un dispreț constant față de lege, subliniind că „a demonstrat o reală obișnuință de a încălca regulile de circulație, nefiind vorba de o eroare sau o neînțelegere a legii, ci de o atitudine de indiferență”. După contopirea pedepselor pentru toate infracțiunile concurente și luând în calcul revocarea suspendării și a liberării condiționate, instanța a stabilit ca inculpatul să execute 3 ani și 10 luni de închisoare în regim de detenție. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.