Trimisă în judecată pentru că a furat din pensiile hunedorenilor
Factorul poștal a falsificat aproape 60 de cupoane de pensii și a furat banii vârstnicilor, respectiv aproape 100 de mii de lei. A fost învinuită de delapidare și fals, iar procurorii Pachetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara au trimis-o în judecată.
”Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, înregistrat pe rolul acestei instanțe, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor de: delapidare, comisă în formă continuată, cu 59 acte materiale și fals material în înscrisuri oficiale, comisă în formă continuată, cu 59 acte materiale. S-a reținut, în fapt, în sarcina inculpatei că, în calitate de factor poștal, în executarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada ianuarie – iunie 2021, și-a însușit sumele aferente unui număr de 59 de mandate pensii, în cuantum total de 93.549 lei. Tot în calitate de factor poștal, în executarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada ianuarie – iunie 2021, a semnat în fals cupoanele de pensii aferente unui număr de 59 de mandate pensii”, se arată în dosarul de la Judecătoria Hunedoara. Poștărița a fost cercetată disciplinar și i s-a desfăcut contractul de muncă imediat după ce faptele au fost descoperite, iar acum un judecător de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul întocmit de Parchet și a dispus începerea judecă-ții în cauză.