Mai trebuie bani pentru blocurile din Aninoasa

bla

 

Blocurile noi din Aninoasa în care așteaptă să se mute oamenii ce locuiesc de luni de zile în container, nu sunt finalizate. Mai trebuie bani, spun oficialitățile, care au cerut la Guvern sumele necesare. Inițial, au primit un aviz negativ.
Construcțiile noi de la Aninoasa nu pot fi date în folosință. Mai sunt lucruri de terminat acolo și, deocamdată, mutarea oamenilor din containere este incertă.

„Au nevoie de sume de bani pentru ca acele blocuri să aibă și utilități, pentru că, atunci când s-au construit, totul s-a făcut pe repede înainte, neavând apă, canal, gaz metan, iar în spatele blocului este un mal de pământ, de 4-5 metri, unde trebuie realizat un zid de sprijin, pentru ca acel mal să nu se prăbușească, iar în fața blocului trebuie făcut un podeț, pentru un canal”, declară Constantin Fulga, prefectul județului Hunedoara.
Autoritățile au primit aviz negativ de la Guvern, la prima cerere de finanțare. Așa că au refăcut documentația și au mers din nou la Guvern.
„Am făcut un nou proiect de hotărâre, pe care l-a semnat și președintele CJH și l-am înaintat către Ministerul Dezvoltării și primul ministru, iar acum așteptăm un răspuns, ca să vedem dacă primim banii pentru ca acele investiții să poată fi finalizate”, mai spune Constantin Fulga, prefectul județului Hunedoara .
În februarie 2023 au venit primele containere și, de atunci, oamenii care locuiau în coloniile șubrezite, stau în condiții de provizorat.
În luna aprilie 2023, bugetul local al oraşului Aninoasa a fost suplimentat cu 40 de milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, cu aceşti bani fiind prevăzute să fie construite 100 de apartamente pentru persoanele ale căror locuinţe au fost grav afectate de cele două cutremure. Dar se pare că banii nu au ajuns.

Diana Mitrache