Șoferi depistați sub influența alcoolului și drogurilor. Ordin de protecție emis într-un caz de violență domestică

Polițiștii hunedoreni au acționat în ultimele zile pentru siguranța rutieră și prevenirea faptelor antisociale, depistând mai mulți conducători auto aflați sub influența substanțelor interzise sau a alcoolului, dar și intervenind într-un caz de violență domestică.
Șofer drogat, prins la volan în Vulcan
Un bărbat de 35 de ani, din Lupeni, este cercetat penal după ce a fost surprins în trafic, la data de 27 septembrie a.c., conducând un autoturism pe o stradă din municipiul Vulcan, sub influența substanțelor psihoactive.
Testul efectuat la fața locului a indicat o valoare pozitivă, motiv pentru care șoferului i-a fost reținut permisul de conducere, iar acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice. Analizele toxicologice, sosite pe 30 septembrie, au confirmat prezența substanțelor interzise în organismul conducătorului auto.
Cetățean francez, băut la volan pe DN 7
Tot în data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 09.00, polițiștii Serviciului Rutier au depistat pe DN 7, în localitatea Mintia, un cetățean francez în vârstă de 54 de ani, care conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care șoferul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii alcoolemiei exacte.
Ordin de protecție la Uricani, după un scandal în familie
Poliția orașului Uricani a intervenit, în aceeași zi, la un caz de violență domestică. O femeie de 55 de ani a solicitat ajutorul oamenilor legii după ce, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri, fiul său ar fi lovit-o.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au stabilit că femeia se afla într-un pericol iminent. Astfel, a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de cinci zile, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.